Datorită imprevizibilităţii manifestării puseurilor pandemice, teatrele bucureştene – şi nu doar ele – se află încă in corpore internate la terapie intensivă într-o stare de sănătate insuficient de stabilă. Medicii sunt rezervaţi în privinta evoluţiei “pacientilor” moderându-le sever optimismul chiar dacă aceştia dau semne că se simt ceva mai bine iar unii dintre ei au început să se plimbe vioi prin salon. Este o realitate, una care îi afectează atât pe membrii familiilor artistice cât şi pe toţi apropiaţii acestora, iubitorii de teatru, care şi-ar dori să-i poata vedea mai des şi cât mai grabnic însănătoşiţi.
Acum, având din nou permisiunea să vizităm “suferinzii” – pentru cât timp, nu avem de unde să ştim -, ne bucurăm să vedem că prin revenirea pe scenă, chiar în formule restrânse impuse de conjunctură, majoritatea fac eforturi să îşi regăsească pofta de viaţă ca organism cultural şi să o redea publicului pe cea de teatru, dar, în acelaşi timp, începem să resimţim deja o oarecare frustrare legată de insuficienţa semnelor că regăsita vitalitate se va materializa rapid în noi propuneri care să le ateste capacitatea de reinventare artistică şi adaptabilitatea la schimbările de parametri contextuali.
Vorbind de puţinătatea semnelor, nicicând zicala ‘cu o floare nu se face primăvară’ n-a fost mai relevantă în teatrul nostru ca în acest început de an, fiindcă spectacole cu premiera avută în februarie, precum remarcabilele Maria de Buenos Aires (Teatrelli), Cui i-e frică de Virginia Woolf? (Odeon), Jungla TéVé (Teatrul Dramaturgilor Români), 2+2=5 (Teatrul Mic) sau Incognito (TNB), nu pot fi considerate decât nişte frumoase flori răsărite cu totul izolat în condiţii potrivnice. După câteva săptămâni de la încetarea lockdown-ului, majoritatea teatrelor de stat continuă să manifeste o prudenţă îngrijorătoare în a lansa public proiecte proaspete, fapt ce ridică semne de întrebare legate de efectele viitoare ale acestei “ipohondrii” induse de incertitudinea evoluţiei crizei generale.
Vinovat. Nevinovat. (foto: teatrulmic.ro)
Cântăreaţa cheală (foto: teatrulmic.ro)
Poate ne-am putea obişnui cu situaţia, considerând-o firească, dacă cel puţin unul dintre teatre nu ar demonstra în cel mai frumos mod cu putinţă că, realmente, se poate mai mult. Că se pot găsi soluţii safe – inclusiv săli adecvate, chiar dacă joci ‘în deplasare’ – pentru a relua spectacole cu o distribuţie mai mare de 3-4 actori (Vinovat. Nevinovat.), că pot fi revalorizate spectacole rămase subexpuse în 2020 prin suplimentarea numărului de reprezentaţii pe parcursul unei zile (Cântăreaţa cheală), că se poate menţine creativ echipa în priză şi în condiţii de izolare (programul Teatru pentru actori… Şi numai cu actori…) şi, nu în ultimul rând, că se pot oferi spectatorilor în mai puţin de două luni patru premiere (2+2=5, BULL, Emigranţi, Omul cu oglinda), însoţite de promisiunea că primăvara nu se va încheia fără cel puţin încă pe atâtea adăugate în repertoriu. Fără alte comentarii, ne scoatem pălăria în faţa echipei Teatrului MIC!
