Dragă îndrăgostitule,
Nu sunt eu foarte pricepută în ale iubirii, dar se spune că atunci iubești cu adevărat, când nu poți să explici de ce. Când tu știi foarte sigur ce simți, nu ai atom care să ți se pună de-a curmezișul, însă îți este peste puteri să aduci argumente obiective dacă te întreabă cineva daaaa’ de ce?!. Mă gândesc că dacă așa se întâmplă cu oamenii și e în regulă, poate fi așa, uneori, și cu locurile. Nu? Sunt câteva luni de când mă tot gândesc să îți povestesc despre locul cel mai drag sufletului meu de pe lângă Brașov și nu am făcut-o, deoarece nu am reușit să găsesc niciun argument concret care să justifice de ce iubesc atât de mult sătucul ăsta. Cu ce e el diferit față de o seamă de altele cu care se înconjoară și cu care, obiectiv vorbind, se aseamănă foarte mult. Dar, în definitiv, ce e obiectiv în iubire? Așa că am cedat și am hotărât că e momentul să îți vorbesc astăzi despre el așa, pur și simplu. Iar acolo unde nu mă vor ajuta cuvintele, sper să o facă imaginile, pe care am ales, de astă dată, să nu le descriu în niciun fel. Vei înțelege, trag nădejde, de ce.
Satul Șimon, de lângă Bran, se întinde într-un nesfârșit de frumos pe dealul Bălăban, de îndată ce ajungi în cel mai înalt punct al lui, în dreptul Mănăstirii Bran. Dacă nu știi pe unde vine Șimon, să știi că e prin zona cu Șirnea, Fundata, Moieciu, Predeluț, Măgura, Peștera și toate celelalte sate cărora le-o pus Dumnezeu mâna pe acoperișe și le-o trântit taman în raiul dintre Munții Piatra Craiului și Bucegi. Să nu mai zic că o tunat apoi cu o biodiversitate de se ling fotografii pe obiective și cu niște onduleuri geografice de nu știi când ești pe deal, când pe munte sau când la bunica la șes. Acum de ce în sufletul meu lista asta de locuri pastorale începe și se termină mereu cu Șimon și nu cu altul asemenea, nu știu a-ți zice, dar am credința că dacă te-ai nimerit pe acolo la un moment dat, îmi vei da dreptate. Iar dacă nu, că vei merge numaidecât ca să mă contrazici.
Nu știu cum ești tu, dar eu categorisesc (voluntar sau nu) majoritatea locurilor după anotimp – aici e de mers toamna/ n-are niciun sens să te duci vara acolo/ ce să faci iarna aici?! – și arareori se întâmplă să găsesc un loc atemporal, pe care să îl îndrăgesc (aproape) la fel de mult în orice anotimp. Pe lista asta scurtă se află Șimon. Îmi plac iernile la Șimon pentru că sunt încărcate, dar nu foarte reci, iar Craii se văd incredibil de pe Bălăban. Iubesc primăverile pentru că dealul se umple de flori multicolore, iar verile pot umbla în picioarele goale prin iarbă și adăposti la umbră, în timp ce cățeii îmi aleargă pe dealuri. Ador toamna aici pentru că, deși toamna e minunată oriunde, ca la Șimon nu e nicăieri! Poate greșesc, dar satul Șimon nu este o destinație atât de căutată din punct de vedere turistic/ cicloturistic/ hotelier precum suratele ei mai devreme menționate și nici un punct de convergență între diverse trasee/ căi de acces, lucru care îi sporește farmecul, liniștea, apropierea de natură.
Toamna asta pare că ține pasul cu întreg anul. Se mișcă încet, greoi, prelungește, parcă fiecare moment. Ceea ce, dacă mă întrebi pe mine, nu e neapărat rău. Verde ca verdele de toamnă din anul ăsta eu nu rețin să mai fi deschis ușa vreunui noiembrie în anii ce au trecut. Roadele sunt încă în pomi, la fel cum, în multe locuri, frunzele sunt încă în copaci. Dacă iubești frumosul toamnei, mai ai vreme destulă de el. Alege un loc drag sufletului tău, poate chiar fără să poți explica de ce îți este atât de drag și lasă-l să te învăluie cu liniștea lui de toamnă. Bucură-te de faptul că anul acesta, natura are răbdare cu noi.
Dragă îndrăgostitule,
Au trecut deja luni bune de când îți scriu. Încet, încet, afli tot mai multe despre mine, pentru că mi-e tot mai drag să împărtășesc cu tine bucuriile mele de zi cu zi care, vezi și tu, sunt simple. Deși îmi place să cred că am luat la pas multe colțuri ale lumii ăsteia, natura, sclipirea din locurile simple, liniștea, mă face să mă îndrăgostesc iar și iar ca și când ar fi prima dată, mereu. Iar eu mă bucur de ele întocmai ca un copil, care descoperă pentru prima dată gustul fragilor culeși cu mâna lui din pădure, vântul care îi împinge căciula pe ochi și îl face să o dea pe spate, chicotind și sentimentul de uimire cu care ține în brațe un pisoi care toarce. Asta, poate (și iată, am reușit), descrie un crâmpei din emoția ce mi-o oferă Șimonul an de an, cu fiecare plimbare pe dealurile lui, în fiecare anotimp.
Spune-mi, ai și tu un loc (mai multe, poate?) în lumea asta care te face să te îndrăgostești, iar și iar de el, fără să poți explica de ce? Dacă da, lasă-l, te rog, în rubrica de comentarii și îți voi fi recunoscătoare că ai ales, și tu, să împărtășești ceva ce iubești cu mine, așa cum fac eu, săptămână de săptămână, pe HAIHUI cu Swit Rocs.
Cu drag,
Un veșnic îndăgostit, care (uneori) nu știe să explice de ce
www.instagram.com/haihui.cu.swit.rocs/
Altă inspirație pentru zile de toamnă frumos colorate poți găsi aici:
Un răspuns
Merg in fiecare an acolo…in special pe Muchia Scortii care imi e tare draga mie..e multa “morfina” pe acele dealuri…:))