În urmă cu 9 ani de zile lua start festivalul ”25 De Ore De Teatru Non-Stop”, o aventură inedită care a adus oamenii împreună ediție de ediție, în toi de noapte, în miez de zi sau la ora răsăritului. În 2020, un an în care sectorul cultural independent traversează o criză majoră, organizatorii festivalului anunță cu mari emoții ediția aniversară cu numărul 10, care se va desfășura de-a lungul lunii octombrie. Curioși cum va arăta ediția 2020? Aflați în cele ce urmează de la Bogdan Sărătean, regizor, coordonator BIS Teatru și directorul festivalului.
Înainte de a fi unul dintre cele mai iubite festivaluri sibiene, ”25 De Ore De Teatru Non-Stop” a fost un gând nebun și îndrăzneț. Cum a pornit toată această aventură și care e cea mai mare bucurie atunci când privești la acești primi nouă pași ai festivalului?
Germenele e pe la începuturile anilor 2000. Eram student la UNATC, dar încă eram legat de trupa de amatori Imago, din Cluj. Amatori în sensul profund, de la latinescul amator care înseamnă iubit, iubită. Oameni care iubeau ceea ce făceau, care se dăruiau artei teatrale. Ei bine, în anul 2002, la Timișoara, oamenii de la Teatrul Thespis au început să facă maratoanele astea teatrale, care presupuneau că ne întâlneam, dormeam acolo în culise, mâncam la comun, și toate trupele își prezentau spectacolele. Acolo, în sala Diogene Bihoi, în urmă cu 18 ani, am înțeles prima dată ce înseamnă să închei un spectacol la ora răsăritului, când tramvaiele încep să circule. Că nimic nu se compară cu substanța unui astfel de act artistic. Așadar pe axa Cluj – Timișoara – București, grație teatrului de amatori, am descoperit acest mod de a celebra. Prin anul 2008, cred, le-am povestit elevilor mei despre astfel de experiențe iar ei, cu inocență, au insitat “să facem și aici, la Sibiu, așa ceva”. Predam pe atunci la Liceul Ghibu. Inocența și gândul lor curat mi-au fost combustie. Prima ediție a festivalului nostru, din martie 2011, a fost utopică. Nu știam ce înseamnă un buget, un decont, totul era suflet și suflu. Un gând nebun și îndrăzneț, cum bine ai zis, care prindea viață. Viața aceea cu supra-de-viață, pe care doar teatrul ți-o poate dărui. Cea mai mare bucurie e că festivalul acesta a închegat o echipă de oameni și că a generat activitate constantă în timp. Practic, festivalul a generat compania BIS Teatru, nu invers.
Până să ajungem la ediția aniversară, să facem o scurtă oprire în Grădina BIS. Ați reușit performanța ca într-un an atât de dificil să aveți patru premiere și zeci de reprezentații. Cum a fost vara voastră în plină pandemie?
Binecuvântată fii pandemie! Ce ironie! A fost cea mai prolifică vară la BIS Teatru, în Grădina BIS. Eu cel puțin am copt multe în săptămânile acelea. Aș propune ca la nivel planetar să instituim măcar o dată la doi ani două luni de carantină. Să ne oprim din zbuciumul zilnic și inutil. Cred că am realizat cât de fragili suntem, cât de prețioasă e grădina noastră, locul de întâlnire cu publicul. Iar când au venit primii spectatori, în 26 iunie cu măști, cu sfială …ce senzație! Îți mărturisesc că mie îmi place atmosfera post-pandemie. Ciudat, nu? Mi se pare că teatrul (cel puțin la noi în Grădină) își recâștigă dimensiunea ritualică, în detrimentul celei de entertainment, pe care eu nu o agreez. Deci numai beneficii de pe urma pandemiei (aici să băgați emoticonul acela de ironie caustică, da?).
Anul 2020 e despre adaptare. Ce ați tăiat, ce ați păstrat și ce ați adăugat pentru a face posibilă cea de-a X-a ediție a festivalului ”25 De Ore De Teatru Non-Stop”?
Ar fi fost o obrăznicie inutilă să încercăm să ținem cu dinții de rețeta noastră de festival. Ea a presupus 9 ani de zile cam tot ceea ce e incomod (ca să nu zic interzis) azi. Multă înghesuială, alergătură de la un spațiu la altul, supra-socializare, etc. Nu doar că ar fi fost imposibil să facem asta tehnic anul acesta, dar nici nu ne-am fi simțit confortabil. Am renunțat așadar la sintagma non-stop, și am dilatat totul. Au rezultat din 25 de ore, 25 de zile de teatru. Doar zile, nu zile și nopți. Vor fi 18 evenimente în 8 spații din oraș. Tot demersul e împărțit în 4 capitole, definite tematic: Umor/Uman, Experimental/Nișă, Comunitar/Emoție și Basm/ Feerie. Îmi place la nebunie cum se leagă harta emoțională și senzorială a festivalului din acest an. Să intrați pe pagina BIS Teatru și să aruncați un ochi la programul festivalului.
În acest an ne vor lipsi fuga dintr-o parte în alta, aglomerația și evenimentele nocturne, dar ne rămâne ingredientul principal: dragostea pentru arta spectacolului. Cum arată selecția din acest an?
În centru suntem noi, compania BIS Teatru din Sibiu. Și cumva are sens, am să explic de ce. Trupa asta a crescut cumva odată cu festivalul, în toți acești ani. Îmi amintesc ce spectacole firave aveam la început, cum șontâcăiam în căutări sfioase. Cred că boom-ul a fost în 2014, când am scos NĂSCUT ÎN 90, cel mai jucat spectacol al nostru. Atunci ne-am dat seama că putem să zicem realmente ceva cu spectacolele noastre. Că putem modifica ceva în omul acela care participă la ritual. Iar acum, după atâția ani, avem suficiente cât să ținem o stagiune întreagă, și cumva, era firesc, ca la ceas aniversar să arătăm publicului aceste spectacole. Pe lângă BIS vor fi în program Teatrul de Artă din București, Auăleu din Timișoara și un spectacol din Cluj care se va potrivi de minune la Muzeul Astra. Din păcate din pricina bugetului diminuat și a riscurilor de tot soiul am renunțat la companii precum Reactor sau unteatru, care erau cumva abonați la noi.
Ați început primăvara cu IZOLART în online, în vară v-ați mutat în Grădina BIS, iar toamna o îmbrățișați cu festivalul, semne clare că oricât de vulnerabil e sectorul cultural independent, BIS Teatru rezistă și există. Cum vezi perioada următoare pentru voi?
A avut un ton optimist interviul acesta, să îl stricăm oare acum? E mâzgă la orizont. Mă macină faptul că îmi va fi imposibil să ofer artiștilor din echipă un cadru în care ei să se desfășoare din noiembrie încolo. Noi jucam în sezonul rece în localuri, în librării, în biblioteci. Îți dai seama că toate astea au dispărut. Nu știu unde și cui să cerem ajutor. Nimic mai dezarmant pentru artiști decât să nu aibă un spațiu unde să se manifeste. Vezi, noi de 10 ani oferim comunității arta noastră. Poate ar fi momentul să beneficiem de un spațiu în care artiștii tineri să se poată desfășura. Ar fi un câștig pe toate planurile.
În încheiere, ca un îndemn de a-i chema pe sibieni la spectacole, care crezi că e superputerea teatrului care poate ajuta oamenii în aceste vremuri pline de incertitudine și nesiguranță?
Noi trebuie să ne punem problema asta, cei care facem teatru. Să ne reconfigurăm traseul consumerist, să mai renunțăm puțin la comercial, la deadline-uri, la gândirea tip proiect. Iar oamenii vor veni la teatru pentru că vor simți organic o nevoie de viu. Arta vie va deveni un lux. Online-ul și manifestările de bâlci deghizate în fel și chip ne vor sufoca, deja o fac. Pe scurt, e datoria artistului să răspundă la întrebarea de mai sus, dar, deocamdată, observ cam multă ținere cu dinții de vechea realitate. Gata, welcome to the new world! Hai să descoperim dacă și cum mai e realmente nevoie de arta teatrului. Festivalul nostru din toamna asta e primul meu pariu în acest sens.
De RĂZVAN SĂDEAN
