Dragă om răbdător,
De abia aștept să se mai liniștească apele pandemiei și să îți povestesc despre câteva locuri dragi mie, precum Red Canyon din Israel, deșertul roșu din Iordania sau piramidele din Egipt, destinații spectaculoase, cu o istorie și o evoluție naturală și geologică pe măsură. Totuși, până acolo pare să mai fie nevoie de nițică răbdare și cum deja ne știm de ceva vreme și îmi ești simpatic, nu mi-aș dori să te fac să îți dorești să vizitezi țările astea taman acum, într-o perioadă atât de nefastă, așa că am găsit în cămara de acasă alternativa perfectă pentru tine – Red Canyon de Sebeș, Alba.
Râpa Roșie din Alba, sau Red Canyon din România
Prima întâlnire cu Râpa Roșie a fost una cel puțin surprinzătoare!
Asemănată cu o orgă uriașă, „construcția” râpei a început cu peste 60 milioane de ani în urmă
Râpa Roșie este o destinație accesibilă, aflată la doar 3 km de orașul Sebeș, de care e posibil să te fi împiedicat și tu până acum. Dacă totuși nu ai făcut-o, am bucuria că articolul acesta cel puțin la un lucru îți va servi – la alegerea încălțărilor! Eu m-am găsit prin zonă, aproape întâmplător, de 2 ori, la 2 finaluri de vară, la 2 ani distanță între ele. Nu știu cum s-a făcut, dar de fiecare dată locul mi-a părut diferit, ora, lumina, punctele de belvedere în care m-am cocoțat, toate mi-au dovedit că sunt martora unei forme de relief dinamice și incredibil de vie, care are capacitatea de a se schimba constant. Un singur lucru a rămas neschimbat în cele 2 vizite – alegerea total neinspirată a încălțărilor, însoțită de alunecări și derapaje pe toate muchiile și canturile din dotare! Acum, dacă și tu ești ca mine și îți place să te urci pe te miri unde, poți fi liniștit – nu cred să existe vreun model optim de „papuci de Râpa Roșie”. Poți încerca încălțările cu cea mai aderentă talpă, poate niște bețe de trekking, un piolet, crengi sau poți accepta, cum de altfel am făcut-o și eu, că și perspectiva sus – în fund – sus – în genunchi – sus – pe o parte este deosebită…
Oricât ai încerca, nu cred să găsești undeva încălțări suficient de aderente pentru argila de pe Râpa Roșie…
Până la acest punct de belvedere abandonasem deja tenișii din dotare
Râpa roșie este o arie protejată, unică în România, care se întinde pe o suprafață de 10 hectare, formată în urma unei masive alunecări de teren și a unui foarte îndelungat proces de eroziune. Bătrâne întocmai cât coloșii Meteorei despre care ți-am povestit aici, piramidele coafate (da, și eu am râs și am verificat și zău că așa le spune!) s-au înghesuit unele într-altele formând un munte argilos de aproape 1 km lungime. Argila roșie este cea care oferă culoarea predominantă, însă, în combinație cu gresia cenușie, cu alte tipuri de sol și cu vegetație variată, capătă nuanțe diverse de roz, portocaliu, cărămiziu și roșu, în funcție de momentul anului, momentul zilei și chiar de unghiul din care le privești. Umblă vorba, pe care eu nu am verificat-o, încă, cum că cea mai spectaculoasă priveliște o poți avea atunci când plouă și când încrețiturile dintre piramide clocotesc de o apă sângerie, care se prelinge până jos în vale. Dacă știi ceva despre asta, m-aș bucura să îmi lași un comentariu sau să îmi trimiți o fotografie, să mă minunez și eu.
Piramidele coafate ale Râpei Roșii
Coafuri în detaliu
Argila roșie în combinație cu gresia cenușie a dat naștere unei adevărate capodopere
Râpa Roșie – un loc mereu altfel, în funcție de unghiul sau ora la care îl admiri
Există mai multe puncte de belvedere, toate pornind din păduricea de lângă locul în care poți parca mașina. Te poți minuna de uriașa orgă de la baza ei, poți încerca să te cocoți printre crestăturile ei sau să o privești de pe câte un versant. Sper să mă iei în serios cu alegerea încălțărilor, iar de nu, probabil vei face ce am făcut și eu – le iei în mână și îți continui drumul cu picioarele goale prin argila caldă, cu gura căscată la turnuri, coloane, obeliscuri, ciuperci, piramide coafate, moțuri ciufulite, orgi sau oricum alegi să numești minunățiile semețe din jurul tău. La întoarcere, te avertizez, ai șanse să mai iei la ocazie un pasager, doi, cu care te vei trezi direct în mașină fără măcar un „hei, salut, mergi încolo?!” întâi…
Printre ravenele coloanelor de argilă
Cu tenișii în mână – mai bine cu tălpile roșii, decât cu genunchii…
Pasagerii de ocazie ai Râpei Roșii
Salut, mergi în colo?
Dragă om răbdător,
Poate dacă planificam într-una dintre cele 2 dăți vizita la Râpa Roșie, mi-aș fi ales mai inspirat încălțările. Poate aș fi ales o zi ploioasă, să văd și eu râurile sângerii despre care se tot vorbește. Poate aș fi ales să merg seara, să trag în piept unul dintre mult faimoasele apusuri din spatele coloșilor. Poate aș fi ales să merg iarna, să văd cum se așterne albul peste toate nuanțele acelea rozalii și violacee. Poate lucrurile ar fi fost altfel, dar atunci nu ar mai fi fost la fel și, zău îți spun, ar fi fost mare păcat! Îți doresc și ție, dragă prietene, să te bucuri de lucruri, oameni și experiențe cum vin ele, chiar dacă tu poate le-ai fi plănuit sau ales mai bine. Așa cum au fost, au mai contribuit puțin la cine și cum ești tu azi.
Cu drag,
Un alt om (tot mai) răbdător.
Te aștept aici – https://www.instagram.com/haihui.cu.swit.rocs/ – vei găsi multe povești care așteaptă să fie depănate 🙂
Râpa Roșie – un frumos mereu diferit
