Am crescut vizavi de parcul IOR – mai nou Al. I. Cuza, dar nu știu pe nimeni să-i spună așa, preferăm, din obișnuință, acronimul unei fabrici comuniste sau orice altă denumire, de pildă, părții de dincolo de pod, cum te uiți spre Titan, îi ziceam „Flax”. Îl consider unul dintre martorii vieții mele: aici m-am plimbat, m-am jucat, m-am pupat, am citit, am scris, am fugit, am pedalat, am vâslit, am văzut filme, am băut bere, am făcut un scurtmetraj pentru admiterea la Teatru, am dresat cățelușele și am făcut plajă.
Molima asta nenorocită care a schimbat viețile tuturor face din IOR și un loc cu spații ideale de concerte – nici prea mari, să se creeze aglomerație, nici prea mici, să încapă mai puțini spectatori decât echipa tehnică. Erau și înainte de năpastă concerte, numai că nu le frecventam (tradiția a început cu alea electorale, mulțumesc, nu gust decât umorul celor din sectorul în care se mai mâncau mititeii unui candidat și se vota altul). Însă când am auzit că în IOR va fi cântare Iris – Cristi Minculescu, Valter și Boro, prima de după izolare, mi-am zis că nu pot să nu mă duc. Era și duminică seara, la o oră cumsecade, chit că pot ajunge pe jos acasă indiferent de ora târzie, m-am mutat, dar noaptea e o plăcere să te plimbi prin oraș. O să spuneți că gândesc bătrânicios, dar încă o dată, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. După o răpăială strașnică, s-a înseninat și am plecat de acasă fără umbrelă, cizmele de cauciuc sau pelerinele care au făcut față ploilor de la Bonțida. Cu zece minute înainte de concert, s-au rupt norii din nou. Eram extrem de aproape, dar am ajuns la locul faptei ciuciulete. Chiar mi-am amintit de o ploaie la fel de zdravănă, prinsă la Electric Castle. Numai că acolo, pe lângă echipamentul de protecție de care vă ziceam, vor fi fost și niște cocteiluri care m-au făcut imun la ce cădea de sus în timp ce era Skrillex la platane. Or, din momentul în care am ajuns în fața foișorului unde cântau băieții, mi-a fost limpede că nu pot rămâne pe un asemenea potop dacă nu vreau să risc o răceală zdravănă. Ceea ce, admiteți, nu e recomndabil în aceste vremuri.
Așa că Iris – Cristi Minculescu, Valter și Boro a fost cel mai bun concert unplugged la care n-am stat. În schimb, am tot respectul pentru cei care au rămas. Cei mai mulți erau echipați corespunzător.
Ceea ce m-a făcut să mă gândesc că, dacă nu mai avem festival la Bonțida anul ăsta. puteam avea Bonțida unde dorim. Vor mai fi concerte în IOR și poate nu va ploua. Discutam cu Cristi la o cafea, câteva zile după live-ul din parc, și mi-a spus că băieții mai au programate concerte în aer liber, în alt spațiu bucureștean, în luna sepetembrie. N-o să le ratez, în ciuda ploilor care ar putea veni toamna. O să mă echipez ca la Bonțida și o să fie bine.
- Text de Horia Ghibuțiu.
