Dacă pentru unele restaurante a fost un pic mai ușoară supraviețuirea pe perioada de autoizolare și distanțare socială, pentru că s-au putut baza pe un venit din delivery, în ceea ce privește barurile și producătorii locali de bere artizanală lucrurile sunt ceva mai complicate.
Însă, există și aici exemple de adaptare la context, iar românii pot să primească cât #stauacasă băuturi de calitate și mult mai interesante decât ce se găsește în mod normal în supermarketuri.
București – Fix Me a Drink
Cei de la cocktail barul Fix Me a Drink și-au îmbuteliat câteva dintre băuturile pe care le prepară în mod normal aici și le livrează bucureștenilor, alături de sticle de prosecco sau vinuri organice. De asemenea, au o ofertă și pentru băuturi non-alcoolice. Deci, dacă ai chef să savurezi un cocktail bun în timp ce te uiți la serialul preferat, apelează la ei cu încredere.
Facebook: facebook.com/fixmeadrink/
Brașov – Le Sommelier
Le Sommelier este un wine bar din Brașov, care și-a închis porțile pe timpul pandemiei, dar continuă să aducă licorile bahice doritorilor din oraș. Oferta este copleșitoare, dar ce este și mai mișto e că livrează și pachete pentru sesiunile de wine tasting pe care încă le țin, pe Zoom.
Facebook: facebook.com/LeSommelierBrasov/
Cluj – Bere a la Cluj
Pentru că nu se mai pot baza pe vânzările din pub-uri, berarii de la Bere a la Cluj au gândit câteva pachete speciale cu berile și mai speciale pe care le produc și nu sunt deloc puține. Cu oferta lor poți organiza la tine în sufragerie propriul tău festival de craft beer. Trebuie doar să mai găsești și câteva concerte virtuale live, dar asta e cea mai mică problemă.
Facebook: facebook.com/Berealacluj/
Iași – Oddity
Oddity este un bar foarte mișto din Iași care este specializat în cocktailuri. Pe perioada cât va trebui să țină lacătul pe ușă, Oddity va face delivery de cocktailuri la sticlă, pregătite de barmanii de aici. Oferta este destul de diversificată, cu instrucțiuni de servire și vine și într-un ambalaj atractiv.
Site: oddity.poloniq.ro/
Timișoara – Clinica de Bere
În Timișoara, cei de la Clinica de Bere și-au făcut și „serviciu de ambulanță” și livrează pachete promoționale cu berea lor artizanală, Terapia, diverse sortimente, la prețuri speciale – 7 lei/sticla. Să te tot tratezi așa pe perioada pandemiei.
Facebook: facebook.com/ClinicaDeBere
Material realizat de Gruia Dragomir, redactor Zile și Nopți