Pentru mine, Brașovul este un bărbat de vârstă medie, cam pe la 45 de ani. Ușor depășit de vremuri și evenimente, ușor confuz, pentru că nu mai știe exact care este identitatea lui, caută să se conformeze, să se adapteze, el tot caută, doar că nu prea știe în ce direcție să o apuce.
Rudele i-au plecat de o groază de ani din țară, sunt în Germania cea mai mare parte, dar mai are și prin Canada sau SUA câteva neamuri. În afară de verișorii lui din Ungaria, recent a descoperit și niște veri prin țări mai calde, mulți în Spania, dar și prin Italia.
A călătorit mult, asta l-a ajutat să vină cu niște idei pe care să le pună în practică aici, dar nu e niciodată prea sigur ce ar trebui să facă. E foarte sportiv, adoră natura și să umble prin munți. Nu face sport de performanță, se consideră cumva mai presus, mereu a zis că e doar ceva ce face doar pentru a se relaxa.
Aproape în fiecare zi urcă pe Tâmpa pe jos, evident. Se duce să caute șopârle. Vrea doar să le privească, pentru că există o legendă despre un balaur care se adăpostea cândva pe muntele Tâmpa. Se spune că imediat după ce balaurul a fost ucis, au apărut o mulțime de șopârle care pot fi întâlnite și acum. Legenda spune că dacă vezi o șopârlă, îți poartă noroc timp de un an, dacă îi faci rău vreuneia, îți aduce ghinion trei ani.
A terminat cândva o facultate tehnică. Părea că lucrurile se vor îndrepta spre o revigorare a industriei, dar acum nu mai e așa de sigur. Lucrează într-o multinațională, face ce e de făcut, dar nu e sigur nici că face ce-i place și nici că știe ce i-ar plăcea.
Sigur că e timid. Iese în oraș doar cu prietenii, în general în locurile pe care le știe. Se plâng cu toții de atmosfera stătută, de poluare, așteaptă să vină prima zăpadă să iasă la schi. Încălzirea globală e îngrozitoare, când era el mic schia din noiembrie până în februarie.
Pe măsură ce trece timpul devine din ce în ce mai nervos. Ar vrea să se apuce de altceva. Ar vrea să cânte mai mult, să meargă la concerte. Ar vrea să meargă la teatru. Stă mai mult în casă, gândindu-se la posibilitățile pe care nu le are. Se plictisește, dar energia lui e scăzută.
Locul pe care l-a descoperit recent, absolut din întâmplare, pentru că l-a dus un prieten sas venit în vizită acasă, este un mic restaurant de pe strada Cloșca. Waldkafe (Vila Kuschmann) a fost o cafenea unde se servea și mâncare, destul de cunoscută în epoca interbelică. Se simte confortabil printre amintiri. Fotografiile vechi îl duc cu gândul la o măreție pierdută.
Încet, încet, învață să se deschidă. E mai degrabă prudent decât curios, am mai spus. Vrea stabilitate. Cu toate astea, a încercat meniurile speciale care apar săptămânal la Waldkafe: dovleac, trufe, banane verzi sau alte ciudățenii pe care un băiat tânăr, Chef Gabriel Mocan le propune în cadrul evenimentelor Goya.
Și-a făcut chiar câțiva prieteni noi. Poate că va avea curajul să iasă mai mult cu ei și să meargă chiar la Visssual, un spațiu alternativ deschis de vreo doi ani, dar unde nu a ajuns până acum că nu avea cu cine. Poate că descrierea mea e dură. E doar imaginație.
Poate că se va schimba și va deveni mai energic, mai deschis, mai curios și mai puțin temător de ceea ce e nou și diferit. Poate că va căpăta mai mult curaj. Poate. Eu mai sper.
Antoneta Galeș s-a născut și trăiește la Brașov. Este trainer, coach, art-terapeut Phronetik și autor de romane polițiste sub pseudonimul Tony Mott. ”Iarna crimelor perfecte” este cel de al șaselea roman al ei, apărut în decembrie 2019 la editura Tritonic. Acțiunea acestuia se petrece exclusiv la Brașov.
