Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 13/01/2020
Zile si Nopti

TOP 7 cele mai frumoase orașe ale Spaniei

Zile și Nopti Sibiu De Zile și Nopti Sibiu
Comentarii TOP 7 cele mai frumoase orașe ale Spaniei Share TOP 7 cele mai frumoase orașe ale Spaniei


Spania este una dintre cele mai călduroase țări din Europa, atrăgând anual milioane de turiști din toată lumea. Nici nu este de mirare. Are metropole cosmopolite, orașe istorice, dar și orașe în care marea este la doi pași de cele mai frumoase atracții turistice.

Dacă vă faceți planurile de vacanță pentru anul 2020, iată recomandărilor noastre în cazul în care vă doriți să explorați frumoasa Spanie.

 

BARCELONA

Barcelona este un oraș vibrant, colorat, surprinzător de elegant și cosmopolit, plin de energie și înțesat cu muzee, galerii de artă și clădiri-bijuterii realizate de celebrul arhitect, Antoni Gaudí. Contribuția lui Gaudí în a face ca orașul să fie unul dintre cele mai vizitate din lume are legătură cu design-ul inedit și inovator al clădirilor și spațiilor concepute de acesta cu măiestrie: La Sagrada Familia – monument iconic, Casa Mila – o minune arhitecturală, sau Parcul Güell – grădina fantezistă a Barcelonei. Din centrul orașului, pornește La Rambla, faimosul bulevard pietonal ce se întinde până la malul mării Mediterane. Aici se află Barceloneta, un cartier fermecător cu deschidere la mare, plaje largi și nisipoase, restaurante și baruri, un adevărat magnet pentru turiști. În 2010, National Geographic a numit Barcelona drept ”cel mai bun oraș cu plajă din lume”.

SEVILLA

Prezentat în popularul serial ”Game of Thrones”, Sevilla e orașul în care arhitectura medievală se află în competiție cu cea modernistă, dar și căminul celor două bastioane ale tradiției andaluze: flamenco-ul și lupta cu taurii. Centrul orașului e destul de compact şi poate fi parcurs pe jos. Minunatele construcţii care datează din diferite epoci sunt și astăzi de un perfect absolut: Turnul de Aur, Turnul de Platină, La Giralda, Aleea de Portocali, zidurile Macarena şi El Alcázar (Cetatea), biserica în stil maur San Marcos, Santa Catalina şi biserica San Pedro. Bântuind prin frumoasa Sevilla, vei da de multe alei medievale, înguste, întortocheate, piețe asunse, pline de parfum de portocal și localuri specializate în spectacole de flamenco.

MADRID

Madrid înseamnă artă, arhitectură, piețe superbe, distracție, mâncare excelentă, numeroase atracții turistice și mult, mult soare. În caz că nu știai, capitala Spaniei se bucură de o medie de 250 de zile însorite pe an. Madridul te va surprinde cu mixul incredibil de bulevarde largi, cu clădiri impunătoare (ia la pas Calle Gran Via) și străduțe înguste, înțesate de mici baruri, restaurante cochete și magazine tip butic. Inima Madridului și a întregii țări bate în faimoasa Piață Puerta del Sol, unde se află placa ce marchează ”kilometrul zero” al rețelei de drumuri din Spania și faimoasa statuie ce înfățișează un urs care mănâncă dintr-un copac madroño. E punctul perfect de pornire în explorarea orașului. Dacă ești iubitor de artă, e musai să parcurgi ”triunghiul de aur al artei”, vizitând muzeele Prado, Reina Sofia și Thyssen-Bornemisza, unde te vei întâlni cu mari capodopere ale lumii semnate de artiști precum Picasso, Velázquez sau Dalí. Palatul Regal, Parcul Retiro, clădirile impozante din Piața Mayor, fântâna Cibeles, Catedrala Almudena (din vârf poți avea o panoramă fantastică asupra metropolei), Poarta Alcala din Piața Independenței sunt doar câteva din zonele esențiale care merită vizitate în Madrid.

MALAGA

Dacă-ți dorești un city break în care grijile zilnice să dispară ca prin minune, atunci îți recomandăm un oraș în care plaja, soarele, arta, mâncarea și distracția fac casă bună. Malaga e locul perfect pentru a dezactiva stresul și a-ți crea noi amintiri. Plajele cu palmieri înalți, nisipul fin, apa limpede a mării Alboran și soarele abundent – de aici și numele de Costa del Sol, îți vor transforma vacanța într-o poveste cu aer exotic. După ce ți-ai încărcat suficient bateriile la soare, e timpul să iei orașul la pas: Plaza de la Constitucion și întreg centrul vechi, grandioasa catedrală pe care o s-o tot vezi de la fiecare colț de stradă, Muzeul Picasso, Fortăreața Alcazaba și Castillo de Gibralfaro, Parcul Alameda. După explorarea orașului o pauză e binevenită, atât cât să te bucuri de savoarea preparatelor locale: espetos, tapas sau churros. Te poți hidrata cu o cerveza locală sau cu un fresh din portocale proaspete, din zonă. Dacă mai ai energie, aproape de miezul nopții alătură-te turului ghidat al pub-urilor, care te va purta pentru 5 ore în cele mai populare cluburi și baruri din oraș.

TOLEDO

La 71 km sud de Madrid se află Toledo, cunoscut și ca ”Orașul celor trei culturi”, deoarece e un mozaic între cele trei culturi care și-au pus amprenta pe istoria orașului: creștinii, arabii și evreii. Diversitatea arhitecturală a transformat Toledo într-un oraș-muzeu în adevăratul sens al cuvântului, fiind declarat Patrimoniu al Umanității în 1986, iar orice construcție modernă fiind interzisă cu desăvârșire. O plimbare pe străzile strâmte ce formează centrul istoric, situat pe un deal și înconjurat de ziduri ce se deschid cu porți vechi, te va ajuta să-i simți și să-i asculți istoria, cultura și legendele. Impunătoare și spectaculoasă, Catedrala din Toledo, a doua ca mărime din Spania, e o vizită obligatorie dacă ai ajuns la Toledo. Alcázar, un palat fortăreață situat pe cea mai înaltă colină a orașului, e locul perfect pentru a privi orașul de sus. Muzeul El Greco, Plaza Zocodover sau cartierul evreiesc sunt alte atracții care nu trebuie ratate. Fiind un oraș mic, dar cu un trecut imens, e indicat să-i explorezi cultura și arhitectura cu atenție și fără grabă.

GRANADA

Descris ca un ținut de poveste, în sudul Spaniei se găsesc câteva dintre cele mai frumoase orașe ale țării, printre care și Granada. Situat la poalele munților Sierra Nevada, orașul e faimos datorită construcțiilor maure, gotice și renascentiste. Principalul punct de atracție e Alhambra, o aglomerare de lăcașe de cult și palate construite pe stânci, vizibil aproape din orice colț al centrului vechi. O altă emblemă a orașului e Carrera del Darro, una dintre cele mai vechi și frumoase străzi din Granada, cu băi arabe, clădiri istorice și poduri de piatră. Catedrala din Granada reprezintă apogeul artistic al renascentismului în Spania. O după-masă petrecută printre clădirile albe din cartierul Albaicin vă va transpune direct în trecutul arab al orașului. Spre seară, cei mai mulți turiști se îndreaptă spre Mirador San Nicolás, pentru a vedea cum palatul Alhambra se scaldă în roșul apusului, cu munții înzăpeziți pe fundal. Un alt loc plin de farmec și tradiții e cartierul Sacromonte, unde nu trebuie să ratați celebrele peșteri transformate în locuințe.

VALENCIA

Valencia le are pe toate: plaje cu nisip fin, parcuri perfecte pentru jogging și plimbări cu bicicleta, magazine, muzee, gastronomie locală, viață de noapte. Te poți bucura de drumeții, plimbări cu caii, ciclism, plimbări cu canoe și zboruri cu parapanta. În ceea ce privește gastronomia locală, încearcă paella valenciana, arroz a banda, fideuá, olla churra – de mâncat, horchata – de băut și turron – un desert care se topește în gură. De reținut e că temperaturile pe sfârșit de vară ajung și până la 30 de grade.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută