„Camino real”, în regia Cosmin Chivu, este prima producție din cele patru premiere TNRS ale lunii ianuarie la Sibiu. Conceput după piesa omonimă a lui Tennessee Williams, ce are ca personaje eroi ai literaturii universale precum Don Quixote, Casanova, Camille și Lord Byron, spectacolul va fi prezentat de actorii sibieni, în avanpremiera, în data de 17 ianuarie, urmată de premieră în 18 și 19 ianurie.
Potrivit TNRS, publicul este invitat să asiste la o ”aventură plină de umor, strălucire, sărăcie, pasiune, disperare și răsfăț, un drum fără ieșire”, alături de personajul principal Kilroy.
”Piesa refuză să accepte timpul ca secvențial sau ca ceva pe care toate ființele umane îl simt uniform. Spectatorii nu sunt doar martori oculari, sunt invitați să participe. Nu la un „joc”, nici la o „farsă predictibilă”, expozițiune-intrigă-acțiune-punct culminant-deznodământ, ci mai degrabă la o fragmentare delirantă generată de mintea umană în sine. Mesajul central al piesei gravitează în jurul unei progresii meditative ce privește înspre libertatea de gândire și mobilitate a celor marginalizați și criminalizați vizavi de puterea absoluta a forțelor restrictive”, spune regizorul Cosmin Chivu.
Din distribuție fac parte actorii Adrian Matioc, Viorel Rață, Liviu Vlad, Marius Turdeanu, Dana Taloș, Pali Vecsei, Oana Marin, Iustinian Turcu, Diana Văcaru-Lazăr, Cristina Ragos, Codruța Vasiu, Ioan Paraschiv, Ali Deac, Ștefan Tunsoiu, Mariana Mihu, Cendana Trifan, Cezara Crețu, Andrada Oltean și Andrei Suveică
Tot în ianuarie, TNRS va prezenta alte trei noi producții: „Zeul Carnagiului”, de Yasmina Reza, regia: Bogdan Sărătean (premiera 25 ianuarie 2020), „American Buffalo”, de David Mamet, regia Eugen Gyemant (avanpremiera: 1 februarie 2020, premiera: 2 februarie 2020), „Doi pe un balansoar”, de William Gibson, regia Dan Glasu (premiera: 7 februarie 2020).
Biletele se pot achiziționa de la Agenția Teatrală a TNRS (Str. Nicolae Bălcescu, nr. 17) sau online, la aceleași prețuri ca în agenție, de pe site-ul oficial al teatrului: www.tnrs.ro/program.




