Cred că un mare avantaj al climei temperat-continentale din zona României este varietatea de legume și fructe specifică toamnei. Și, ca în orice toamnă, prezența dovlecilor portocalii pe tarabele din piață mă bucură enorm.
Dovleacul copt la cuptor, uneori alături de mere, stropit cu miere și servit alături de nuci e unul dintre deserturile preferate din copilărie. E o emblemă a serilor ploiase și friguroase de toamnă. Gustul dulce și aromat și textura moale conferă acestei legume (care, din punct de vedere botanic e fruct) preparate atât de simplu, titlul de comfort food prin excelență. Țin minte că îmi plăcea în special atunci când găseam colțurile feliei de dovleac, ușor caramelizate de la căldura cuptorului și acoperite de o crustă crocantă.
Am aflat prima dată de existența plăcinei cu dovleac dintr-o carte de rețete românești și, fiindcă îmi plăcea atât de mult dovleacul, am fost extrem de încântată de idee. Era o plăcintă asemănătoare cu cea cu mere, în care dovleacul era ras și condimentat cu puțină scorțișoară. Rezultatul era bun, dar, față de ce am descoperit mai târziu, era fad. Plăcinta americană cu dovleac a fost revelația supremă pentru mine. Încă de prima dată când am preparat aluat sablat am devenit fan declarat. Mi se pare că e varianta de aluat ce lasă cel mai bun spațiu de manifestare umpluturilor, cu toate aromele și texturile lor. Iar plăcinta americană, preparată cu aluat sablat, în forme adânci de tarte (de preferință cu formă circulară), e umplutură pe o bază de aluat crocant. Aromele din crema de dovleac au fost însă o victorie a gustului, mult mai mult decât mi-aș fi putut imagina că are de oferit această legumă simplă. Asta, pentru că în plăcinta americană cu dovleac, dovleacul copt (am încercat și să îl fierb și să folosesc piure de dovleac la borcan, dar varianta proaspăt coaptă nu are termen de comparație) e combinat cu o avalanșă de condimente demne de o turtă dulce care se respectă. Scorțișoara, nucșoara, cardamonul, ghimbirul și o notă de vanilie se reunesc pentru a crea un gust incredibil, care, pentru mine, e sinonim cu lunile de toamnă. Toată compoziția e legată cu ou și puțină smântână și coaptă vreme de aproape o oră. În amintirea serilor de toamnă ale copilăriei, eu am pus în ea și bucăți de nucă prăjite ușor.
Pentru variație, am încercat să prepar și brioșe cu dovleac sau tort cu dovleac și mascarpone. Niciun desert nu m-a încântat însă la fel de mult ca și plăcinta aceasta. Am trecut și linia de demarcație a desterturilor și am încercat să prepar (sau să îmi cumpăr în restaurante) supe creme de dovleac, ravioli cu dovleac sau garnitură de dovleac fiert. Ierburile aromatice îi dau, într-adevăr, un alt gust, adecvat supei sau felului principal. Am încercat astfel dovleacul în combinație cu salvie, rozmarin și pătrunjel, dar nicio combinație nu mi-a ajuns la fel de mult la sufletul gurmand ca aceea cu condimentele de turtă dulce. Până la urmă, rămân la varianta copilăriei și prefer să consider dovleacul un gust potrivit desertului.
