Solistul trupei-revelație Avantgarde, gata de come-back
Andrei Cristian: “Mi-e dor să cânt”
Hitul formației gălățene Avantgarde, „Alina Visează”, a rupt în 2004, a făcut ravagii și în anii de pe urmă, rețelele naționale de radio difuzându-l în regim de heavy rotation, cu toate că nu era neapărat creat după rețeta clasică: nu avea nici boom-boom, dar nici ritm oriental sau latino. Era, pur și simplu, piesa de care te îndrăgosteai de la prima audiție. Trupa, din nefericire, a rămas doar cu un album înregistrat și am dat recent de vocea ei, Andrei Cristian, care își dorește o revenire. Dialogul a fost o încântare.
– Andrei, pentru cititorii noștri mai tineri, cărora le-aș sugera mai întâi să asculte piesa “Avantgarde – Alina Visează”, spune-ne că n-ai renunțat la muzică. Sau măcar minte-ne frumos că vei reintra în studio.
– Muzica nu e ceva la care renunți, e o preocupare intimă și de obicei sinceră pe care continui să o ai, chiar dacă nu mai ești prezent pe “sticlă”. Odată cu înregistrarea singurului album lansat, am descoperit o lume fascinantă a butonașelor, a sunetului lustruit în studio și, în ultimii ani, animat de un sindrom compulsiv, mi-am adunat echipamentul de înregistrări pe care nu l-am avut niciodată. Așa că voi mai intra în studio, în studioul meu, de data asta, ca să compun pentru mine, pentru alții și – sper eu – să cânt.
– Au trecut 15 ani de la momentul “Alina Visează”, un reper al muzicii autohtone post-decembriste, fără să te flatez în mod gratuit. Adaug că trupa Avantgarde a fost poate cea mai bună reprezentare a vibrației muzicale gălățene. De ce n-ați continuat această poveste?
– Nu știu dacă cea mai bună. Au fost alții mai buni, doar că poate n-au avut expunere. Eu n-am fost niciodată o mare voce, doar că reușeam să transmit bine un mesaj. Avantgarde a fost un proiect care s-a lansat când noi eram deja oameni maturi. Sunt convins că, dacă am fi început mai devreme, am fi scos mai multe producții și am fi stat mai mult în branșa asta. Dar eram mari și “ne prindeam” de lucrurile mai puțin frumoase din domeniu. Acum, avem o șansă la “old boys”.
– Știu că unul dintre foștii camarazi, Silviu-Greierașul, repetă de zor dincolo de nori. Cu ceilalți colegi de trupă ai mai schimbat păreri? N-a spus niciunul dintre voi că ideea de Avantgarde ar fi meritat mai mult?
– Silviu… Da, un om bun, talentat și serios. După el, e venit inimosul Cătălin Crețeanu. Împreună cu el, cu Marius și cu Raymond (ex-Proconsul), am mai scos trei piese pe care le-am făcut cum am vrut noi, nu comerciale, cum ne cerea casa de discuri. Lulu cântă în continuare ca profesionist, iar Răzvan și-a arătat disponibilitatea de a reveni oricând la bord.
– Apropo de hitul “Alina Visează”, înțeleg că inițial trebuia să poarte alt nume, “Alina Fumează”. Doar cine n-a văzut videoclipul poate să spună că nu i s-ar fi potrivit. Alina din clip avea voie să facă orice, o spune orice bărbat sănătos, nu-i așa? J
– Nu, trebuia să se numească “Alina Visează”. Doar că la al doilea refren spuneam “Alina fumează, își ascunde tristețea în cercuri de fum” și prin asta am vrut să aduc o imagine, un tablou al unei femei normale, cu eventuale vicii și slăbiciuni. Alina ar fi trebuit să nu fie “divuța” idealizată din videoclipurile românești, să aibă un chip de femeie frumoasă și expresivă, să nu fie neapărat din plastic. Dar asta nu era “mainstream”, nu era “ce se cere”, “tutunul daunează” etc., așa că ne-am supus micuței ipocrizii românești și am lăsat biata fată fără țigări.
– La cât de repede curge timpul, a venit, iată, ziua în care cineva, adică subsemnatul, chiar vrea să știe care e viața ta. Așadar, ce mai faci, Andrei?
– Fac bine, călătoresc mult, am o mică afacere, o mașină urâtă, construiesc o casă frumușică cu studio la demisol, nu știu să-mi aleg hainele și sper să mai slăbesc. În rest, am familie, o soție frumoasă și două fetițe, Mara și Adelina, care mă fac tare fericit. Prieteni puțini și buni. Și, da, mi-e dor să cânt. Mulțumesc.
Dan Moțoc
