Risc să intru în primăvară c-o nemiloasă depresie, Doamne ferește…
Un spot publicitar stupid – e foarte posibil să-ți e familiar,
rulează zilnic pe mai toate canalele – îmi inoculează samavolnic
legarea de glie, funcționarea în regim de zi-lumină pe plantație,
ruperea fără anestezie a vieții în două: cât e lumină, la job sau
la scârbici, cum zice românul agresat de talentul comediei, iar
noaptea direct cu cornul în pernă. Cu alte cuvinte, la muncă,
bă, ca să ai apoi ce dormi! Dacă despre asta ar vorba în
șederea pe planetă, fără să te mai intereseze (sau poate că te-
ar măcina curiozitatea, dar de unde vreme?) activitățile de
recreere, adică momentele-tampon dintre semnarea condicii și
aterizarea pe tărâmul viselor, de ce ne-am mai amăgi pe aici? Îi
sunăm pe marțieni, le sugerăm să dea atacul promis și, adio,
ne dispersăm în Univers.
În reclama pe care o consider total neinspirată, o familie cu cap și
picioare de câine se retrage după o zi de slujbă, iar el, săracul,
abia reușește să scape de țoale și să plonjeze sub pilotă. N-o
face până să-i expectoreze neveste-sii o lamentație jenantă:
„Am tras și azi ca un câine!” Apoi cade sloganul care, dacă nu
te nimerește sănătos mintal, te poate împinge spre o
intempestivă vizită la psihiatru: „Tu muncești toată ziua, noi
avem grijă toată noaptea de somnul tău.” Nu ne-am dorit
mereu o asemenea traiectorie? Da, e o reclamă la saltele, dar
nu pricep cine s-ar mai putea odihni pe ele cunoscând un
asemenea context… Poftiți, domnule Moțoc, o saltea cu
memorie, mama ei, d-aia care să te odihnească după ce ai
băgat ca boul la jug. E moca! Îhî, desigur, mai bine mă culc pe
ciment, pe un sac de var nestins, pe foi de azbest.
Cu alte cuvinte, pentru că am pășit în martie, deci ne trezim la
viață, cum spun trainerii emoționali, n-ar rău să ne luăm zile
libere, un concediu, ceva, sau poate să ne dăm demisia. Să mai
bage cu cârca și alții, hai să trândăvim!
Dan Moțoc
