A fi sincer cu tine însuți este unul din cele mai mari daruri pe care poți să ți le faci. Sinceritatea te eliberează de povara măștilor, de contabilizarea minciunilor, îți redă libertatea și fericirea. Te face neșantajabil, transparent, îți redă demnitatea. Poate că nu poți să fii mereu sincer cu alții (pentru că ei nu îți permit, nu sunt pregățiți, iar tu încă nu știi să fii sincer fără să rănești sau să revolți), dar nu te costă nimic să fii sincer cu tine. Dimpotrivă. Câștigi totul. Te despovărezi și te înseninezi, îți redobândești liniștea și stabilitatea, simți că nu mai datorezi nimic în schimb, poți onora pe cei din jur cu puterea ta de a pătrunde și recunoaște fațetele adevărului și ale realității.
Ați cunoscut vreodată o persoană cu care să simțiți că puteți fi sinceri fără teama ca aceasta să vă judece pripit sau să va interzică un gând ori să aibă reacții violente sau de îmbufnare? Mie mi s-a întâmplat. Și n-am putut să nu mă întreb pentru câți oameni am reușit eu să fiu o astfel de prezență. Minciuna sau fuga de realitate aduc mereu complicații. Pe când transparența și sinceritatea te scutesc de o permanentă contabilizare a două realități pe care te străduiești să le ții la distanță sau să le mixezi armonios. De aceea sinceritatea este alegerea firească și relaxantă. Universul nu minte, este la vedere. Iar noi, că parte a Cosmosului văzut și nevăzut, ne simțim mai bine când ne manifestăm firesc față de momentele când suntem nevoiți să ne punem măști, să mințim, să interpretăm roluri cu pretenția de a ascunde adevărul despre noi. Oamenii nu sunt fericiți când mint. Dar se pot simți mai în siguranță.
Și totuși…de ce mințim?
