Romanul „Câinele iubirii” de Sebastian Sifft a apărut la Editura Humanitas (2018), în colecţia „Scriitori români contemporani”, coordonată de Andreea Răsuceanu. Pînă acum scriitorul român cu domiciliul la Bruxelles a mai publicat două volume de poezie şi s-a ţinut departe de lumea literară, aşa că putem considera că Sebastian Sifft a mai debutat o dată, acum în proză.
După ce citeşti „Câinele iubirii”, îţi aminteşti brusc că biografia fiecărui om este alcătuită cel puţin din viaţa a trei generaţii, dacă nu patru, că mai porţi cu tine şi soarta bunicilor şi a părinţilor, dacă nu şi pe a copiilor.
Avem un roman psihologic de familie, un fel de jurnal terapeutic, în care protagonistul, pornind de la o fotografie veche, de familie, încearcă să înţeleagă relaţia părinţilor, pe care o scoate în faţă ca pe-o traumă la care s-a ajuns şi din cauza bunicilor, rană sufletească profundă, care-l doare foarte mult şi pe el.
Romanul e format ca un volum de poezie, din flash-uri şi fragmente de biografie personală, de familie sau sociale. Personajele povestesc la pers. I şi cititorul nu prea primeşte detalii – i se înmînează volanul şi mai departe trebuie să se descurce singur, lectura fiind ca un drum complicat.
O poveste de viaţă pe care n-o poate duce oricine, un roman complicat, original, intens, deosebit. Lectură utilă!
