Asta este despre noi, cei mulți și fără chip pentru conducători, chiar dacă lesne se pot subsuma grupului și așa-numitele personalități. Noțiunea de vedetă mi se pare perimată, de aceea o voi trece cu vederea. Măcar astăzi. Ești din Galați, Brăila sau Focșani și cel puțin o dată în viața de contribuabil de oraș ți-ai pus problema că edilul sau consilierii nu trag cu dinții de legea care i-ar obliga la sânge pe posesorii de patrupede să strângă după ale lor nevoi fiziologice. Urmele sunt evidente pe trotuar, în parc, în fața și în interiorul blocului, pe unii dintre noi ne scot din sărite, uneori dăm în mod eronat vina pe câinii maidanezi. Neavând stăpâni, au fost siliți să se educe singuri, deci își strecoară toxinele pe lângă un tufiș sau la umbra unui copac indulgent. A nu se înțelege că subsemnatul tolerează prezența în agora a dulăilor fără noimă: poate doar în America de Sud să mai întâlnim flash-mob-uri de stână în intersecție, altfel un tablou similar, dar cu maimuțele sfinte în prim-plan, este de găsit în India.
Deci, nu, fără câini sau pisici slobode, însă subiectul este despre altceva: îți taie pofta de mâncare dâra care îți taie calea pe alee? Până la aplicarea legii, dacă se va întâmpla vreodată, ce-ar fi să începem noi responsabilizarea? Nu mai arunca ambalaje de țigări, cafea sau orice altceva decât la coș și, dacă scoți la plimbare un Pufy sau o Foxy, fă-ți rost de pungă și făraș și fă lună după adorabilul prieten necuvântător! Dacă ar fi putut vorbi, te-ar fi înjurat de mult că nu ții la curățenia urbei în care locuiești.





