Este perfectă când ai doar 5-10 minute ca să pregătești o masă, așa că se încadrează la fix pentru o cină healthy și light. Și apio este un sortiment de țelină de la care se folosesc tulpinile. Nu este atât de puternic aromată ca țelina de la care se folosește și rădăcina, dar are un gust foarte plăcut.
Ingrediente necesare pentru salata de ton și apio:
- 3 conserve de ton: 2 în saramură, una în ulei
- 4-5 tulpini de apio
- 3 linguri brânzică de casă
- 1/2 ceapă roșie
- 2 lingurițe muștar Dijon
- 2 lingurițe capere
- zeama de la o jumătate de lămâie
- 1 legătură pătrunjel
- sare, piper
Mod de preparare salata de ton și apio:
Tocăm tulpinile de apio, scurgem conservele de ton în apă, tocăm pătrunjelul și ceapa. Amestecăm toate ingredientele și am rezolvat problema. Servim salata cu pâine neagră.


