M-a întrebat recent o mătușă amatoare de cultură la botul calului dacă se mai ține anul acesta și i-am retezat-o scurt, lasă-mă, bre, normal că rămâne cum s-a stabilit încă de anul trecut. Săraca murmura ceva legat de afișele stradale care altădată îi rețineau atenția. Mă rog, babă nemulțumită, mi-am zis. Apoi, vecinul aproape hipster, din curtoazie sau pentru că-mi citește rândurile și preocupările din revistă, m-a luat serios la intrarea în scara blocului: domnu’ Dan, serios, n-am văzut nicăieri programul și parcă mi-aș scoate prietena la o piesă. Chiar așa e, cum se vorbește prin târg, nu-l mai avem, ne-am ucis tradiția? Ghinionul lui, mă prinsese preocupat și l-am trimis, bombănind, pe Facebook sau pe site-ul instituției organizatoare, dar mi s-a aprins becul. Când cel puțin două persoane care nu se știu una pe cealaltă se jură că ești beat, te duci să împungi perna. Carevasăzică, în starea-mi de ebrietate profesională, nu remarcasem ce omul de rând acuza din răsputeri: avem ditamai Festivalul Național de Comedie la Galați, toamnă de toamnă, dar este promovat doar la radio șanț! Nu postere pentru trecători (poate că or fi vreo zece), nu spoturi audio sau video, pe Facebook liniște și diazepam, iar afișul electronic distribuit de Teatrul Dramatic este ilizibil. Cum să vină, stimabililor, ca să-l prafrazez pe Nenea Iancu, regele comediei românești, un amator de umor din altă urbe la Fani Tardini? N-are cum, nu știe, nici măcar concitadinii acestui mare bun al Galațiului n-au habar, însă spectacolele se joacă, absolut bizar, cu sala plină. Brusc, când încep să se numere bobocii, protipendada locală are chef de teatru. Pe invitație, cum să plătești bilet? Curat comédie, conașule!
