Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 04/10/2017
Arhiva Zile si Nopti

Jidvei – Riesling Roman

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Jidvei – Riesling Roman Share Jidvei – Riesling Roman


Vinul, una dintre cele mai elaborate băuturi din întreaga lume, trece printr-un proces îndelungat de producție. De la înfi ințarea plantației viticole și până la metamorfozarea deplină a strugurilor în vin, pot trece ani buni. Priceperea, dăruirea, grija, inovația sunt doar câteva dintre elementele care duc la desăvârșirea oricărui proces și care răsplătesc, totodată, așteptarea celor care știu să aprecieze vinul de calitate.
Vinul din acest număr este unul cu adevărat senzațional. Noi îi
spunem Riesling Italian, germanii îi spun Welschriesling, adică Riesling Roman. Din punct de vedere genetic, soiul nu are o legătură cu Rieslingul de Rhin. Foarte întâlnit în plantațiile din România, soiul are o perioadă de vegetație mijlocie spre lungă, de 175-180 de zile, și este adaptat climatului temperat continental. Din soiul Riesling Italian se produce o gamă variată de vinuri, de la seci, la demidulci sau chiar dulci, fi ind folosit și ca materie primă pentru spumante și distilate de vin.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută