Odată cu începutul toamnei se reîntoarce fenomenul mușuroaielor. Mari sau mici, în grupuri de câte 3-4 sau 15-20, între ora șapte jumate dimineața și patru după-amiaza, ne găsești peste tot. Suntem în autobuzele pe care le iei ca să mergi la job, în magazinul în care intri să îți iei cafea și țigări, într-un cuvânt suntem, de cele mai multe ori, enervanți. Toată energia aia dis-de-dimineață parcă mai tare te obosește în loc să te aline. Toată forfota, toată aglomerația mai tare te stresează, iar în loc să ajungi la job calm, gata de stresul pe care șeful sau colegii ți-l vor da cu mare drag, ajungi nervos și frustrat de afară.
Cu toate astea ne suporți, ne suporți zilnic, pentru că știi că noi vom fi cei care vor decide viitorul țării la un moment dat, noi vă vom conduce. Unii vă vor conduce la locurile voastre, recitând meniul zilei, alții vor vota legi mari și pompoase care vă vor înlănțui și mai tare de bănci.
Mușuroaie mari și mici, mergem încolonați către școlile pe care le supranumim închisori, prea tineri ca să înțelegem cu adevărat cât bine ne fac aceste „închisori”. Suntem ca niște mici furnici care își cară în spate genți, unele mai grele, altele mai ușoare, unele de renume altele de la chioșcul din colț.
La finalul cursurilor, ne reîntoarcem la casele noastre, așteptând o nouă zi, o altă zi, mai bine spus, în care ne vom întâlni cu furnicile din mușuroiul nostru, mare sau mic.
