… de-ale gurii… de vară
Niciodată nu te saturi de roșiile coapte și cărnoase vara. Sunt cea mai proaspătă apariție în meniu. Dacă te-ai plictisit de salatele clasice, îți propunem să încerci o altă abordare: roșii coapte cu ou…
Roșii coapte cu ou
Ingrediente
6 roșii mari, 30g parmezan ras, un praf de piper, 1/2 linguriță sare, 1/2 legătură pătrunjel, 1 cățel usturoi,120ml+2 linguri ulei de măsline, 1 salată verde mare, 12 felii pancetta tocată, 6 ouă
Metoda de preparare
Gătește pancetta în 2 linguri de ulei încins, pe foc mediu, până când bucățile de pancetta se rumenesc. Scoate-le pe șervețele de hârtie. Păstrează grăsimea scursă în tigaie.
Curăță frunzele de salată de codița tare și rupe-le în bucăți. Păstrează un sfert din ele, iar restul pasează-le împreună cu usturoiul, pătrunjelul, 1/4 linguriță sare, piper și parmezanul într-un robot de bucătărie. Adaugă treptat uleiul și continuă să mixezi până când totul se omogenizează. Încinge cuptorul la 200C și pune grătarul în partea de sus.
Taie un capac la fiecare roșie și scobește interiorul de pulpă și semințe. Așează roșiile într-un vas de copt și pune în fiecare câte o lingură din sosul pregătit mai devreme din salată.
Sparge în fiecare roșie câte un ou și condimentează cu sare și piper. Coace roșiile umplute cu ou timp de 18-22 minute, până când albușul e întărit, iar gălbenușul e încă moale.
Între timp, încălzește din nou grăsimea din tigaie, adaugă frunzele de salată păstrate și codițele rămase, cu 1/4 linguriță sare și puțin piper, și gătește-le până când se înmoaie. Adaugă pancetta și împarte amestecul în farfurii. Servește cu roșiile coapte umplute cu ou.


