„Nici un succes nu ne provoacă o neliniște mai mare decât succcesul unei persoane apropriate”. Afirmația îi aparține lui Alain de Botton și este folosită pentru a dezbate o temă tot mai des întâlnită în societatea contemporană: anxietatea provocată de statut.
Alain de Botton dezvoltă afirmația de mai sus făcând referire la anii ce au precedat revoluția industrială din secolul al XVIII lea. El susține că dacă omul este obligat să trăiască într-un bordei insalubru, expus intemperiilor, supunându-se stăpânirii aspre a unui aristrocrat care locuiește într-un castel uriaș, dar observăm că toți semenii noștri împărtășesc aceleași condiții atunci statutul nostru nu ni se va părea anormal iar stările de anxietate își vor face cu greu apariția.
Problemele societății Occidentale apar odată cu revoluția industrială pornită în Marea Britanie la începutul secolului al XVIII lea. Paradoxal, odată cu progresul tehnologic ce a îmbunătățit condițiile de trai considerabil în societatea Occidentală, își face apariția, între oamenii de rând și sentimentul „ratării”, puternic influentați fiind de diferite entități precum media, snobismul și meritocrația acestea determinându-i să aibă așteptări nerealiste legate de statutul social.
Sentimentul limitei adecvate în ceea ce privește avuția materială sau stima pe care o trezim semenilor noștri nu este decis niciodată în mod independent. Astfel majoritatea oamenilor depind de comparația cu un grup de referință iar de cele mai multe ori acest grup este constituit de persoanele cu care am crescut, de cei cu care care lucrăm sau de prietenii apropiați. Încercați să vă raportați la sine, la dorințele, la visurile voastre și să luptați pentru ele. Asta vă va face fericiți!
Radu Niță