Chiar dacă nu ne place s-o recunoaștem, în aer se simte iz de toamnă. Și nu mai este decât un pas până când copacii, plictisiți de verde, vor îmbrăca haine diferite. Colorate în roșcat, galben sau maro…
Și pentru că cel de-al treilea anotimp stă mână-n mână cu echinocțiul, aduce cu el zile egale cu noaptea, care, din păcate nu rămân așa, pentru că soarele pleacă la culcare mai devreme și nu mai stă atât de mult afară ca în vremea merelor de vară…
Și mai vine timpul brumei de dimineață, a aromei dulci a strugurilor, a vremii călduțe, molcome, cu acea consistență grea de miere veche…Acum îndrăgostiții se îmbracă mai gros, lepădându-și sandalele pentru botine și își împodobesc gâturile goale cu șaluri și eșarfe colorate.
O și de-ar fi numai atât, pentru că ploaia devine din ușoară, din ce în ce mai grea, pentru a sfârși prin a prinde cristale de gheață la genele întârziaților, toamna dezlegând din lanțurile lor vânturile reci și aspre.
Iar apoi…ne îmbie la savurat ceaiuri de fructe și de mentă, la degustat cești ”îmbulinate”, pline până la gura lor mare cu ciocolată de băut, neagră ca păcatul. Totul în încercarea ei de a ne pregăti pentru Crăciun și pentru toate sărbătorile ce vor să vie
