Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 01/06/2012
Arhiva Zile si Nopti

Terasa restaurantului Rubin

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Terasa restaurantului Rubin Share Terasa restaurantului Rubin


Vara este unul dintre cele mai frumoase anotimpuri ale anului. Şi nici nu poate fi altfel, pentru că în lunile calde scăpăm cu toţii de hainele groase, de încălţămintea grea, de sutele de cojoace pe care suntem nevoiţi să le „cărăm” în spate din cauza vremii rele. Vara vine cu soare, căldură, vreme bună, cu bucurie, dar mai ales cu un puternic sentiment de vacanţă. Da, vara este anotimpul vacanţelor. La munte, la mare, în apropiere sau la mare depărtare de casă, zilele libere şi calde nu pot fi decât o binecuvântare pentru sufletul omului care a trudit un an, la muncă.

În Sibiu, vara este şi anotimpul teraselor şi nici nu trebuie să te îndepărtezi de casă pentru a gusta binefacerile atmosferei de concediu pe care o transmite fiecare astfel de loc.

O terasă mai aparte în peisajul sibian este cea a Restaurantului Rubin. Ceea ce o face specială este tocmai locul în care se află şi care îmbie la linişte şi relaxare. Situat în apropierea Parcului Sub Arini, în Piaţa Crişan, nr. 7C, Restaurantul Rubin, împreună cu terasa sa aduce cu sine un puternic sentiment de vară. O vară care se cere răcorită cu preparate uşoare sau cu cocktail-uri binefăcătoare.

Cei care vin aici să savureze preparatele perfecte pentru vară pot alege unul din cele trei spaţii deosebite ale terasei: de recreere, servire a mesei si bistro, locul variind într-un mod fericit de la canapele relaxante şi măsuţe cochete, la mesele obişnuite. Dincolo de spaţiul ambiant relaxant numai bun pentru întâlnirile romantice, între prieteni sau cu colegii de serviciu, voia bună se poate întinde mult în noapte, pentru că frigul care şi-ar putea face simţită prezenţa este „speriat” cu ajutorul păturilor pufoase pe care clienţii le pot folosi cu încredere pentru a se încălzi.

Însă ambianţa şi locul cochet reprezintă doar o picătură în ocean, pentru că gurmanzii vor găsi aici tot ce caută. De la salata proaspătă perfectă pentru cei (cele) care vor să îşi menţină silueta, la scăricica, trăistuţă, sau roata haiducului recomandată unui grup mai mare, cu poftă de mâncare.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută