Nu știu dacă mi se întâmplă doar mie, dar de multe ori visez la o clipă de liniște. Vreau să fiu eu cu mine, să îmi aud gândurile fără a fi nevoită să zâmbesc politicos la bazaconiile emise de vreun prieten/coleg și tot așa. Dacă enunțul se mai încheie și cu un semn de întrebare, cu atât mai bine… trebuie să mai acord și atenție unui om care nu este neapărat partenerul de conversație pe care mi-l doresc. Noroc că există bunul simț (o noțiune necunoscută unora) și efortul de a asculta activ devine suportabil.
Mai frumos este atunci când cineva se apucă să îmi povestească detalii din viața personală. Curios este că eu nu întreb nimic, nu cer explicații sau completări și totuși omul vorbește și vorbește și vorbește… A ști să taci este o artă, fără îndoială. Atunci când simți nevoia să “delectezi” pe cineva cu propriile trăiri, pune-te în locul lui și întreabă-te cât de mult te-ar interesa propriul discurs. Vei fi surprins de calitatea relațiilor tale interpersonale și poate vei avea altfel de Zile și Nopți..
