Înainte de a viziona **Men in Black 3** mă aşteptam să văd o comedie uşoară cu o gaşcă de extratereştri haioşi şi încă una de extratereştri infractori, doritori să pună stăpânire pe Pământ. Adică un film drăguţ, relaxant, pentru copiii din noi, de urmărit într-o zi frumoasă de duminică.
Pe reţeta asta a şi inceput. Animalul Boris, pe care **K (Tommy Lee Jones)** îl băgase într-o închisoare de pe Lună acum 40 de ani, în 1969, evadează şi se întoarce pe Pământ pentru a se răzbuna. Acesta se întoarce în timp şi-l ucide pe K. Nimeni nu-şi aminteşte, acum, în 2012, că agentul K n-a fost ucis acum 40 de ani, cu excepţia lui **J (Will Smith)**, care se întreba ce s-a întâmplat cu partenerul său. Pentru a-l salva pe K, J îl urmează pe Boris înapoi, în trecut.
Astfel, filmul a adus elemente noi, menite să capteze atenţia şi interesul spectatorilor. **Men in Black 3** nu este un film doar despre lupta oamenilor împotriva unui extraterestru care le ameninţa planeta, el explorează şi relaţia ciudată şi încărcată de mister dintre cele două personaje principale, mister ce se elucidează la final. În felul acesta se creionează o poveste complexă despre o relaţie aparte dintre J şi K, îmbogăţită de elementul călătoriei în timp. Partea a doua a filmului a reuşit să mă captiveze, să mă ţină cu sufletul la gură, întrebându-mă cum aveau să se petreacă lucrurile în continuare, oferind o serie de surprize.
Un **personaj-cheie** al peliculei a fost Griffin, un extraterestru foarte simptic cu o capacitate extrem de interesantă, dar şi epuizantă; el putea să vadă multiplele posibilităţi de derulare a viitorului apropiat şi toate soluţiile unei eventuale situaţii. El aminteşte că lucrurile care se petrec în Univers nu sunt întâmplătoare, ele fiind influenţate în orice moment de tot felul de factori şi că nimic nu e neînsemnat.
