Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 23/05/2012
Arhiva Zile si Nopti

Interviu cu soprana Mioara Cortez

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Interviu cu soprana Mioara Cortez Share Interviu cu soprana Mioara Cortez


Născută într-o familie cu adânci rădăcini muzicale, soprana Mioara Cortez revine în oraşul natal cu ocazia Iaşi Educational Trade Show – IETS.

Aceasta va interpreta arii cunoscute din repertoriul internaţional în cadrul Spectacolului de Gală „Clasic 300” alături de artiştii Filarmonicii de Stat „Moldova” din Iaşi şi de nume de referinţă ale muzicii clasice internaţionale.

Cât de des reveniţi în Iaşul natal?

Eu vin în fiecare an pentru că am familia aici şi îmi face plăcere să mă întâlnesc cu surorile mele. Am tot aşteptat să fiu invitată să vin să cânt. Dar la cât de mult iubesc Iaşul şi la cât de mult cunosc acest public cald şi bun nu trebuia să revin decât într-un super-concert. Aşa mi se pare normal. Aştept cu mare plăcere să mă întâlnesc cu Filarmonica din Iaşi, cu dirijorul Sabin Păutza, căruia i-am cântat multe compoziţii cu mare dragoste. Erau compuse absolut superb. Va fi un concert de mare amploare.

Credeţi că un astfel de concert ar putea anima Iaşul?

Iaşul este acelaşi oraş istoric, muzical, cultural din toate punctele de vedere. Oamenii îl fac necultural. Eu iubesc acest oraş cum nu vă puteţi imagina. I-am dus prestigiul în toată lumea. Întotdeauna unde am cântat am vorbit despre Iaşi, despre Operă, despre Filarmonică. Pentru ca Iaşul să crească ar trebui în primul rând invitaţi oameni de valoare care să facă muzică. Dar pentru asta trebuie bani, trebuie susţinere. Şi în şcoli ar trebui reintrodusă muzica. Ar trebui de la grădiniţă să pui copilul să asculte, să înveţe muzică, să-l duci la concert, la Operă. Educaţia porneşte de mic. Eu m-am născut într-o familie de muzicieni şi de aceea m-am lipit şi eu şi surorile mele de muzică. Ţin minte că fugeam de la şcoală ca să merg la Filarmonică sau la Operă. Dar mulţi copii nu provin din familii de muzicieni. Şi dacă adultul nu se duce la Operă sau la Filarmonică, nici copilului n-o să-i inoculeze dragostea pentru acest tip de muzică.

Aveţi o arie preferată?

Toate ariile le cânt cu mare plăcere. Nu am o arie preferată, pentru că pe toate le trec prin filtrul sufletului meu. Atât de mult mă confund cu personajul, cu rolul din opera respectivă încât publicul simte acest lucru şi mă iubeşte.

V-aţi gândit vreodată să vă întoarceţi definitiv în ţară?

Da, bineînţeles. Eu şi soţul meu am plecat pentru că el are toate rudele în Canada unde ne-am stabilit. E greu să te acomodezi într-un loc străin, dar acolo totul era pregătit pentru noi. Concertele sunt diferite acolo. Muzica de operă nu este foarte gustată. Abia după ce cântam lumea reacţiona.

Descrieţi în câteva cuvinte esenţa Iaşului cultural.

Un oraş atât de frumos ca Iaşul, care are universităţi de toate felurile, are Filarmonică, Teatru, Operă, Teatru de Copii, muzee are o rădăcină extraordinară care dăinuie de atâta timp. Nu poţi trăi fără trecut. De aici porneşti. Iaşul este unul dintre puţinele oraşe ale României care se bucură de toate acestea conglomerate, şi chiar din lume. De fiecare dată când mă întorc descopăr un alt Iaşi, mai frumos, mai bine pus la punct.

Soprana Mioara Cortez este unul dintre cei trei invitaţi de marcă ai Spectacolului Clasic 300 ce va avea loc pe data de 2 iunie. Aceasta va urca pe scenă alături de dirijorul de renume internaţional Sabin Păutza şi de violonistul Gabriel Croitoru, cel căruia Statul Român i-a încredinţat celebra vioară Guarneri – „Cathedral”, cea pe care a cântat şi maestrul George Enescu. Aproape 2.000 de spectatori, personalităţi ale vieţii culturale, academice, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai administraţiei locale se vor bucura de acordurile ariilor celebre din muzica lumii într-un ambient unic în spaţiul cultural ieşean şi naţional. Explanada Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” se va transforma pentru o seară într-o mare sală de spectacole în aer liber.

Spectacolul este organizat în cadrul Iaşi Educational Trade Show – IETS, evenimentul Iaşului în educaţie, sub a cărui egidă, timp de trei zile se vor desfăşura expoziţii de Carte, de Oferte în Educaţie, de Tehnologii educaţionale, un Târg de Joburi şi Marşul Absolvenţilor.

Preţul biletelor la Spectacolul de Gală „Clasic300” este cuprins între 50 şi 70 de lei, acestea putând fi achiziţionate online de pe site-ul www.iets.ro/bilete, de la librăriile Cărtureşti, agenţia Filarmonicii, cafeneaua Maideyi, librăria Avant-Garde şi de la Galeriile Anticariat Grumăzescu.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută