Contra progresului, Contra iubirii, Contra democraţiei, trei texte aparținînd dramaturgului spaniol Esteve Soler, traduse de Luminita Voina Răuț, vor fi prezentate sub forma spectacolelor-lectură în zilele de 18, 19 si 20 aprilie, de la ora 19.30, la UNATC – Sala Proiect
Dramaturgul Esteve Soler va fi prezent la cele 3 spectacole-lectură.
Scriitura absurd-cinică a lui Esteve Soler are în centru valori contemporane – societate democratică, progres al lumii civilizate, generozitate și iubire față de aproapele nostru -, de care discursul public abuzează prin supralicitare.
Soler redefinește lumea în care trăim pornind de la mărul contemporan al familiei biblice, de la televizoare din care țîșnesc noii lideri, de la numărul 6 după care nu mai urmează nimic, de la ultimii astronauți, suprviețuitori ai iubirii.
Fiecare piesa este alcatuită din șapte scene independente, care abordează o temă din mai multe perspective complementare.
Cele trei spectacole sunt prezentate în cadrul programului Laboratorul de text contemporan.
Prezența dramaturgului Esteve Soler la București este susținută de Institutul Cervantes din București.
– 18 aprilie – Contra iubirii, regia Catinca Drăgănescu
– 19 aprilie – Contra democrației, regia Irina Poiană
– 20 aprilie – Contra progresului, regia Bobi Pricop
Spectacolele-lectura vor fi urmate de discuții cu dramaturgul și cu publicul.