Sărbători care au/sînt cu un aer “hirsut” – şi în care, bunăoară, se pun pe faţă măşti. Se joacă ursul, care de altfel, nu este, tocmai, cea mai paşnică făptură din lume. Ci, dimpotrivă, în general, are buhul unui animal care, din cînd în cînd, spre a ieşi din plictiseală, mai sfîşie oamenii. Măştile româneşti au un aer de HALLO WEEN . Au câţiva dinţi lipsă – şi o ştirbenie de film horror. Dar sînt, totuşi, în acest fel, “drăguţe”.
Dacă mă gîndesc bine, pînă şi Cimitirul din Săpînţa este tragiccomic. Un amestec de caragiale şi urmuz, varianta dark. Hei, iată o idee de melting-pot pur & global: ce-ar fi să facem, fraţilor, un HALLO WEEN la Săpînţa? Printre cruci, lumînările pot arde sublim în tigva dovlecilor, mai ales în cei “dezgoliţi”, prin care şuieră vîntul, ca prin găvanele morţilor… Ce poate fi mai gothic decît atît? Mă gîndesc la o excursie de un weekend, fireşte de HALLOU -WEEN :)!, în Maramures, acolo unde se agaţă harta în cui. Nu-i aşa că ar merge? Ar fi în ton cu aerul lugugru al toamnei…
