Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” este principala instituție universitară de stat dedicată formării specialiștilor în domeniul arhitecturii și urbanismului Ea este totodată și cea mai veche instituție de acest fel din România, fiind continuatoarea formelor succesive de învățământ de arhitectură inițiate în 1892 prin Școala de arhitectură înființată de Societatea Arhitecților Români.
Invățământul de Arhitectură a fost înființat în temeiul decretului domnitorului Alexandru Ioan Cuza din 1 octombrie 1864, cu denumirea de "Școală de Ponți și Șosele, de Mine și Arhitectură". Această primă secție de arhitectură a dispărut în scurt timp din lipsa fondurilor și a elevilor. In aprilie 1891, Comitetul de Conducere al Societății Arhitecților Români, a luat hotărârea să constituie, sub auspiciile sale, o școală particulară de arhitectură. Aprobată în august 1892 și condusă de Ion Socolescu, Școala de Arhitectură a Societății Arhitecților Români a funcționat cu regularitate timp de 5 ani. Această școală particulară a fost oficializată ca învățământ de stat, sub denumirea de Școala Națională de Arhitectură, secție a Școlii de Belle-Arte din București, prin reforma învățământului inițiată de ministrul Spiru Haret, în decembrie 1897.
Ulterior, printr-o decizie ministerială, arhitectura a fost scoasă de sub tutela Școlii de Belle Arte, în toamna anului 1904 creându-se Școala Superioară de Arhitectură, ca instituție independentă de învățământ superior, cu un director propriu, în persoana lui Ermil Pangratti. Învățământul de arhitectură și-a căpătat pentru prima oară o lege a sa proprie în mai 1932. Echivalând-o în grad cu universitatea și păstrându-i titulatura de Academia de Arhitectură, pe care i-o dăduse un decret din 15 iulie 1931, noua lege reglementa totodată și dreptul purtării titlului și al exercitării profesiei de arhitect în România. Academia de Arhitectură a funcționat sub rectoratul profesorului Petre Antonescu până în 1938. Din toamna anului 1938, fără să-și modifice profilul, dar regrupându-și disciplinele, Academia de Arhitectură a fost înglobată cu o titulatură nouă – Facultatea de Arhitectură – în structura Politehnicii din București. Pentru pregătirea specialiștilor în construcția și reconstrucția orașelor, a fost înființată și a funcționat pe lângă Facultatea de Arhitectură, din 1943 până în 1948, o secție de specializare în Urbanism, sub conducerea profesorului Duiliu Marcu.
Desprinsă din cadrul Politehnicii în urma reformei învățământului din 1948, Facultatea de Arhitectură a devenit instituție independentă de învățământ superior, cu titulatura “Institutul de Arhitectură”, cu sediul în strada Biserica Enei nr. 3-5. După o scurtă perioadă de independență, în octombrie 1949 Institutul a fost încorporat cu numele de Facultatea de Arhitectură în Institutul de Construcții, nou înființat prin restructurarea Politehnicii.
Prin Hotărârea CC al PMR și a Consiliului de Miniștri al RPR cu privire la construcția și reconstrucția orașelor și organizarea activității din domeniul arhitecturii din 14 noiembrie 1952, Facultatea a redevenit independentă, sub denumirea de Institutul de Arhitectură. Prin Decretul nr. 147/1953 Institutului i s-a conferit numele lui Ion Mincu. Sub această titulatură instituția a funcționat până în anul 2000 când, în urma hotărârii Senatului universitar, denumirea a fost modificată în Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, care este și în prezent titulatura oficială.
Modificarea denumirii a fost impusă de schimbările care au avut loc în structura internă a instituției, generate de necesitatea diversificării ofertei educaționale. Astfel, dacă actuala Facultate de Arhitectură este continuatoarea vechii Școli de Arhitectură, după 1990 au fost înființate două noi facultăți: în 1997 Facultatea de Urbanism, iar în 2003 Facultatea de Arhitectură de Interior.
