Meniu Zile și Nopți

UAP Vâlcea

Comentarii UAP Vâlcea Share UAP Vâlcea
UAP Vâlcea

UAP Vâlcea

Membrii uniunii Artiștilor Plastici din Râmnicu Vâlcea expun la Galeriile de Artă „Artex” Râmnicu Vâlcea și la Magazinul Fondului Plastic.

Prima formă de organizare a Uniunii Artiştilor Plastici din România, în judeţul Vâlcea, a avut loc în anul 1982, atunci când conducerea U.A.P. din România (prin decizia 2574 din 10 aprilie 1982) a hotărât «înfiinţarea unui cenaclu de artişti plastici profesionişti în municipiul Râmnicu Vâlcea, sub îndrumarea Filialei U.A.P. Sibiu».

În anul 1983 Cenaclul U.A.P. obţine un spaţiu expoziţional în centrul oraşului (Galeria Artex), unde a funcţionat încă de la început şi magazinul Fondului Plastic, spaţiu comercial destinat valorificării drepturilor de autor şi principalul furnizor de materiale de lucru pentru cei cu preocupări în domeniul artelor vizuale.

uap1

Primul preşedinte al cenaclului a fost numit sculptorul Sergiu Săliște, singurul membru al U.A.P. în acea vreme, iar în echipa de început îi regăsim pe: Ion Cantea, Ecaterina Popa, Constantin Neacşu, Maria Crișan Gaghel, Constantin Cerăceanu. După Sergiu Săliște, la conducerea cenaclului au fost pe rând: Constantin Neacşu şi Tudor Popescu, iar din 1992 şi până în prezent Gheorghe Dican.

Prin decizia Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, luată în şedinţa din data de 10 ianuarie 2001, se naşte Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici din România, care funcţionează în baza Ordonanţei nr.26/2000, având sediul în Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian, nr 114, bl. L, parter, centru.

Încă de la deschiderea ei, Galeria de Artă „Artex” a găzduit numeroase şi valoroase expoziţii de artă plastică contemporană, devenind unul  dintre cele mai importante spaţii de cultură din Municipiul Râmnicu Vâlcea. Aici s-au deschis peste 500 de expoziţii personale şi de grup, şi au avut loc multe evenimente interculturale: lansări de carte, spectacole de teatru, concerte, simpozioane etc.

Printre multele evenimente organizate de Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici din România în cadrul galeriei „Artex”, care au dus faima oraşului şi a comunităţii artistice vâlcene, putem aminti: expoziţia de pictură contemporană a Colegiului Regal de Arte din Marea Britanie, expoziţiile taberelor de creaţie organizate în diverse locuri din judeţul Vâlcea, Saloanele judeţene ale membrilor filialei Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici din România etc.

uap2

Merită menţionat şi faptul că în galeria vâlceană, timp de peste 35 de ani, au debutat foarte mulţi tineri artişti, fenomen care a introdus Râmnicul în sfera de interes sufletesc şi profesional al multor creatori de valori, astăzi cu recunoaştere internațională.

Artiştii vâlceni au participat la numeroase simpozioane de creaţie, precum şi la expoziţii personale şi de grup, organizate în ţară şi în străinătate.

Vom menţiona astfel câteva dintre cele mai importante expoziţii de grup organizate în străinătate, cu participarea artiştilor vâlceni la: Galeria Arcades, Antibes-Franţa(1994), Galeria Du Port, Marsilia – Franţa (1994), Pforzheim, Germania (1994), Shangai – China (1999), Straubing – Germania (2000), Hamme – Belgia (2003), Bruxelles, Parlamentul European (2004) Bruxelles, Casa de Cultură Belgo-Română Arthis (2004-2014) etc.

Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici din România a participat, în calitate de partener, la realizarea unor proiecte de anvergură naţională şi internaţională. Proiectul «Arta în Drum spre Muzeu» – Râmnicu Vâlcea (1999), realizat împreună cu Fundaţia HAR (« Habitat şi Artă în România »).

Coordonată de sculptorul Alexandru Nancu, a fost una dintre cele mai importante expoziţii de artă românească contemporană organizată într-un spaţiu neconvenţional (zidul Parcului Mircea cel Bătrân), la care au participat peste 60 de artişti, mulţi dintre ei nume cu rezonanţă în arta românească.

Simpozionul naţional «Tradiţie şi Postmodernitate», organizat de Fundaţia HAR la Muzeul Satului de la Bujoreni, s-a realizat, de asemenea, în parteneriat cu Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici din România. La ediţiile acestui simpozion, reflectate în revista « Ianus », publicaţie a programului «Tradiţie şi Postmodernitate», au participat peste o sută de personalităţi culturale din ţară şi din străinătate.

Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici din România a fost parteneră şi a colaborat în mod direct la realizarea unor simpozioane de creaţie găzduite de judeţul  Vâlcea.

Proiectul expozițional «Vin la Arte », realizat împreună cu Casa de Vinuri « Iordache » din Drăgăşani, a readus în atenţia opiniei publice zona de sud a judeţului Vâlcea, celebră în producţia de vinuri.

În anul 2010 Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici din România a fost parteneră într-un proiect expoziţional grandios, organizat de Fundația «Nicolae Sofianu»: Salonul Naţional de Artă Contemporană -2011. Acesta a reunit la Râmnicu Vâlcea aproape 500 de artişti vizuali din întreaga ţară.

În cadrul Salonului  au fost reprezentate aproape toate genurile de artă, cu precădere cele muzeificabile: pictura, sculptura, grafica, artele decorative etc., sub semnul celor mai recente preocupări şi căutări ale artiştilor vizuali din România. Proiectul s-a finalizat cu un album de artă contemporană, realizat în condiţii grafice deosebite.

Simpozioanele de sculptură: «10 pentru Râmnic» (1997), «Habitat şi Artă în România» (1998-1999),  «Arta în sensurile giratorii» (2011) au adus la Râmnicu Vâlcea un număr important de personalităţi ale culturii române iar sculpturile de for public ale artiştilor participanţi au înfrumuseţat oraşul,  dându-i identitate şi prestanţă.

uap3

Din anul 2017 Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici din România s-a îmbogăţit cu încă două spaţii expoziţionale, primite în administrare de la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea în pasajul din zona centrală a oraşului, decizie care plasează oraşul Râmnicu Vâlcea în zona de interes a marilor expoziţii naţionale şi chiar internaţionale.

Colecţia de artă contemporană a Muzeului Județean «Aurelian Sacerdoţeanu» din Râmnicu Vâlcea, unul dintre cei mai importanţi parteneri ai artiştilor vâlceni,  s-a întregit şi prin eforturile şi contribuţia Filialei Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici din România.

Parteneriatele realizate atât cu instituţiile de cultură, precum şi cu ONG-urile care au ca principal scop promovarea culturii de performanţă, s-au finalizat cu rezultate notabile şi au creat o imagine pozitivă Râmnicului şi spaţiului cultural vâlcean.

Considerată evenimentul anului 2017 în artele vizuale din România, Gala Premiilor Uniunii Artiştilor Plastici din România pentru anul 2016 s-a desfăşurat la Râmnicu Vâlcea şi a fost organizată de Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici din România.

Fastuoasa ceremonie a adus la Râmnicu Vâlcea artişti, critici de artă, curatori, personalităţi ale vieţii culturale şi publice din întreaga ţară.

În prezent, Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici din România, care numără 40 de membri, s-a îmbogăţit prin atragerea unor artişti importanţi din judeţele Olt şi Arges, care au adus un plus de culoare şi dinamism grupului de artişti vâlceni.

Detalii loc

Telefon

0723 517 003

Orar

L-V: 09:30 - 19:00 S: ÎNCHIS

Adresa

Calea lui Traian, FN Bl. L, Centru, Parter, Râmnicu Vâlcea

Email

-

Social media

Delivery

-

Harta

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share

Caută