Strada Michael Weiss a devenit, mai ales după ce a fost transformată în alee pietonală, una dintre cele mai frumoase străzi brașovene. Aceasta promite să fie la fel de cunoscută ca și Strada Mureșenilor și Republicii, pe care le unește formând cel mai pitoresc triunghi stradal al Brașovului. Este cazul lui Michael Weiss (1569-1612) care a fost judele Brașovului – titlu ce astăzi este echivalent cu cel de primar. A fost și un important istoric și literat al vremii sale. Pentru prima dată strada a primit numele actual în 1887, până atunci a fost cunoscută sub denumirea: Nonnergasse – care însemna Ulița Călugărițelor. După 1947 străzile Brașovului s-au transformat onomastic într-o comedie bolșevico-sovietică de prost gust care nu avea nimic de a face cu istoria și povestea locului. Însuși orașul a purtat numele Stalin între 8 septembrie 1950 și 24 decembrie 1960. Strada Michael Weiss, unde era și Piața sub Bucium, a devenit Armata Roșie. După revoluție artera a fost secționată în două: Michael Weiss și Armata Română, partea ce dă în strada Bălcescu, însă, ulterior, întreaga stradă a reprimit numele judelui.


