Piața Brassaï – o piață cu nume de brașovean
Se spune că omul sfințește locul, dar cred că această expresie este valabilă și în sens invers. La fel de bine se poate spune că cele două entități nu au nevoie să coexiste pentru a fi împlinite spiritual. Cred că cel mai mare premiu pe care-l poate primi cineva este ca un loc public sau o stradă să poarte numele acelei persoane. Din păcate, de cele mai multe ori, acest lucru se întâmplă post-mortem, iar eroul nu poate să simtă această bucurie, nu poate să asiste la tăierea panglicii. Totuși, numele lui va dăinui pe acea stradă care va deveni loc de întâlnire și de relaxare. De mai bine de un an, un nume este din ce în ce mai rostit în Brașov, iar un loc asociat cu acest nume este tot mai căutat de către turiști și localnici, deopotrivă.
Piața Brassaï a apărut în urma unui proiect inițiat în 2018. Ideea de a crea un nou spațiu de tip „piață” a venit în încercarea de a face orașul nostru unul cu o mobilitate urbană mai bună. Astfel, s-a decis eliminarea parcării din zona interioară a cunoscutei porțiunii „După Ziduri”. După doi ani, acest loc a apărut, pentru unii ca un șoc, dar și ca o bucurie. Și pentru că trebuia să poarte un nume i s-a spus „piața Brassaï”
Citește mai multe despre Piața Brassai AICI.