Maurer Residence este un proiect ambițios, care transpune în realitate elementele definitorii ale companiei Maurer Imobiliare: calitate, comunitate, implicare, transparență și seriozitate.
Noul ansamblu rezidențial se află într-unul din punctele cheie ale Brașovului – zona Tractorul – loc în care vrem să ne dezvoltăm sustenabil, așa cum am făcut-o și la proiectele cu care ne mândrim: Avantgarden3 Brașov și Avantgarden3 Sibiu.
Maurer Residence se întinde pe o suprafață de 3,6 ha, unde vor fi ridicate 14 imobile cu diferite regimuri de înălțime – astfel, cartierul va avea în componența sa blocuri de 8, 6 sau 4 etaje. Elementele de noutate constau în grădinile suspendate, pe care le vom monta pe acoperișurile blocurilor, balcoane de sticlă securizată și parcări subterane.
Structurile apartamentelor ating o gamă variată de compartimentari, în această direcție în ansamblul nostru veți putea achiziționa garsoniere, apartamente cu două sau trei camere, dar și duplexuri sau studiouri. Cele 750 de apartamente vor fi amenajate folosindu-se cele mai bune materiale de la furnizorii noștri de încredere.


