Lumiland – Teatru pentru copii
V-ați întrebat vreodată cum ar fi ca poveștile să prindă viață și să surprinzi cum ți se deschid lumi întregi în fața ochilor? Dar cum ar fi să pășești pe un tărâm în care tot ce atingi se transformă în poveste? Un teatru mobil care poate veni aproape de tine. Noi suntem LumiLand-Teatru pentru copii și la început a fost un gând: să creăm experiențe magice care educă, surprind și îi inspiră pe cei mici.
Tolba noastră de magie este mare și diversă: seriale de teatru, spectacole de teatru, cursuri de teatru, animație petreceri și ursitoare.
Spectacolele LumiLand sunt dedicate copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani.
Acestea au savoare, haz și culoare – ingrediente de care se bucură atât cei mici, cât și cei mari. Mai mult decât atât, ele sunt inovative, adaptându-se lumii moderne. Pentru asta folosim proiecții, efecte tehnice și decoruri virtuale infuzate de culoare. Personajele care aduc efervescență spectacolelor sunt originale, iar costumele vin în ajutor cu un plus de expresivitate.
Creatoarele acestei lumi minunate suntem noi: patru actrițe profesioniste cu experiență de peste 8 ani – absolvente ale Facultăților de Teatru din România. Pentru a veni în sprijinul piticilor am parcurs inclusiv module de pedagogie. Încă de la începuturi, ne-am diferențiat scriind și concepând seriale de teatru care să îi ajute pe micuți să se vadă eroii propriilor povești, să aibă încredere în ei și să înțeleagă că prietenia, sinceritatea, responsabilitatea sunt virtuți care le luminează calea în cele mai grele încercări. Și cu balauri, și cu zmei, și cu o boacănă zdravănă la școală.
Pentru a fi în pas cu vremurile, activitatea noastră se desfășoară atât online, cât și în spațiul nostru special amenajat, în grădinița ta, sau în locurile în care ne chemi.
LumiLand– Teatru pentru copii a fost înființat în anul 2017 și numără până în prezent 4 stagiuni, 27 de premiere, peste 500 de reprezentații susținute în instituții de învățământ preșcolar și școlar, precum și multiple evenimente private din București și județul Ilfov.


