Dansul este în primul rând comuniune. Pulsul tău și inima partenerei cântă la pian în vreme ce pașii voștri croiesc împreună același drum. Profunzimea dansului elimină barierele gândului, dând frâu liber sentimentelor. Așa se face că un moment oprește timpul în loc. Lumea e o scenă, iar noi suntem liberi să trăim viața… în pași de dans. Această comuniune dorim să o putem transmite prin workshop-urile și practice-urile din cadrul comunității noastre. Vom practica stilurile afro-latino care fac parte din categoria street dance – free style.