Complexul Muzeal Arad
Muzeul din Arad a fost deschis în 1893 ca expoziție de relicve al revoluției pașoptiste, etalată în holul de la etajul II al Teatrului de Stat. Două decenii mai târziu, muzeul a fost mutat în nou construitul Palat Cultural (1913), alături de filarmonica și biblioteca orașului.
Aici au fost amenajate, alături de vechea expoziție de relicve, săli de expunere pentru colecția de arheologie și istorie medievală precum și o galerie de artă europeană. În perioada interbelică, au fost adăugate o expoziție de etnografie și două camere memoriale dedicate oamenilor politici arădeni Vasile Goldiș și Ștefan Cicio-Pop (1934).

După o reamanejare radicală care a durat mai bine de doi ani, expoziția permanentă de arheologie și istorie din cadrul Palatului Cultural, a fost redeschisă în 1979. Galeria de artă a fost mutată într-un nou sediu, pe care îl ocupă și astăzi, unde a fost vernisată în 1984. În urma schimbărilor politice din decembrie 1989, expozițiile de bază au eliberate de balastul ideologic, iar în 1992 a fost deschisă secția de științe ale naturii. Galeria de artă (Muzeul de artă), remodelată în întregime, a fost vernisată în 1998 și ulterior reorganizată în anul 2013.

În anul 2004 s-a constituit colecția dedicată Revoluției din 1989 și a fost vernisată prima expoziție ”Arad – Decembrie 1989”. Din anul 2008 s-a deschis pentru public Casa Memorială și Colecția de Artă Eugenia și Eugen Popa din Savârșîn. De la lemnul scobit la tezaur” și ”Cabinetul naturalistului”, deschise în cadrul expoziției permanente științele naturii.
Din anul 1967 apare publicația Ziridava care cuprinde articole și studii științifice, ilustrând aria de acoperire a secțiilor muzeului, iar din 2012 este editată Ziridava. Seria archaeologica.

Începând din 1992 se editează revista Studii și Comunicări de Artă și Arhitectura, din 1995 Armonii Naturale, cuprinzând cercetări în domeniul științelor naturii, iar din 1999 Zarandul, revista de cercetări etnologice. Atelierul multimedia Kinema Ikon, înfiintat în 1970, editează, începând cu anul 1994, revista Intermedia, și produse hypermedia iar în anul 2003, a reprezentat România la Bienala de Artă Contemporană de la Veneția.

La ora actuală, Complexul Muzeal Arad deține peste 125.000 piese și este un actor foarte activ pe scena culturală arădeană fiind un ferment în reformarea acesteia.