Casa memorială ”Liviu Rebreanu” este situată în comuna Ştefăneşti, judeţul Argeş și a fost inaugurată în mai 1969 şi cuprinde obiecte şi piese de mobilier care au aparţinut marelui romancier.
Construită la începutul secolului al XX-lea, casa a fost cumparată în 1930 de către Liviu Rebreanu. Scriitorul a scris aici romanul „Răscoala”, precum şi unele din operele sale apărute în ultima parte a vieţii. În această casă (unde a decedat la 1 septembrie 1944) Liviu Rebreanu a fost vizitat de-a lungul timpului de numeroase personalităţi ale ştiinţei şi culturii româneşti.
Casa evocă personalitatea scriitorului, exponatele prezentând obiectele personale, manuscrise, ediţii ale operei sale apărute în ţără sau peste hotare, o parte din corespondenţa purtată cu oameni de cultură români sau străini. O contribuţie deosebită la amenajarea casei memoriale au avut-o Fany Rebreanu şi Puia Florica Rebreanu, soţia şi respectiv fiica scriitorului
Un răspuns
Amintiri frumoase la vizitarea casei Domnului Liviu Rebreanu din excursia facuta impreuna cu colegii mei de la Liceul Economic si de Drept Administrativ Nr.4 Bucuresti.