Casa de Cultură a Studenţilor Timișoara
Un spaţiu al studenţilor, în care libertatea de creaţie şi de expresie artistică este garantată.
Casa de Cultură a Studenţilor Timișoara a evoluat rapid, fiind un mediu propice pentru ideile inovatoare ale studenților.
Din anii ’60-’70, dese sunt momentele de apogeu pentru Casa de Cultură a Studenților: mulți își aduc aminte cu nostalgie și bucurie momentele cine-clubului de la Casa Studenților, ale discotecii din anii ’70 – ’80, ale cenaclului literar în care se citeau texte și poezii ale dizidenților optzeciști, ale concertelor rock ale unor formații care au scris istorie: Phoenix, Celelalte Cuvinte, etc.
De-a lungul timpului, a fost o casă bună pentru folclor (Doina Timișului – 1959, Mladost-1969), dansuri moderne (din 1971, Reflexul lui Marcel Botscheller), artă fotografică (1958) și literatură (Cornel Ungureanu, Marcel Tolcea, Robert Șerban, Viorel Marineasa, Eugen Bunaru și mulți alții numărându-se printre cei care și-au perfecționat drumul în literatură la cenaclul „Pavel Dan”). Teatrul a fost reprezentat mult timp de spectacolele de comedie al „Thaliei” (mai tarziu, numindu-se OZN), după Revoluție fiind atrasă și mai experimentala și avangardista trupă a regretatului regizor Diogene V. Bihoi, „Thespis”.


Formațiile de rock (evident, muzica tinerilor) și-au găsit tot timpul o găzduire prietenoasă la Casa Studenților, formații ca Implant pentru refuz, Blazzaj, Amala, Sonatic, Phaser, Popa Șapkă, Crossroads sau Celelalte Cuvinte, atrăgând noi și noi spectatori ai evenimentelor studențești.
Începând cu anul 1989, toate asociațiile s-au reunit în jurul acestei instituții, care a reprezentat un adevărat pol de cultură studențească, însumând nenumărați studenți și tineri ce au devenit membrii Casei de Cultură a Studenților.
Tot prin intermediul instituției este coordonat Proiectul Național Tabere Studențești pentru studenții din vestul țării, fiind reprezentanții Ministerului Tineretului și Sportului în teritoriu.
Majoritatea trupelor care activează în cadrul Casei de Cultură a Studenților din Timișoara au o vechime de peste 50 ani, Ansamblul Folcloric „Doina Timișului”, Teatrul Studentesc „Thespis”, Clubul Foto „ Iris”, Cenaclul Literar „Pavel Dan”, Ansamblul de dans modern „Reflex”, dar și cercuri și trupe mai „noi”, precum Formatia de dans „ Matrix”, ”Cenaclub” sau ”NavaC2”.


În ultimii ani instituiția a dezvoltat multe parteneriate cu ligile studențești din centrul universitar Timișoara, precum și cu alte ONG-uri și asociatii de tineret cu care s-m colaborat la organizarea mai multor evenimente culturale și sociale locale.
Casa de Cultură a Studenţilor Timișoara: Din 1957 formăm Oameni. Te aşteptăm!


