Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Spectacole Teatru

Privește înapoi cu mânie @ Teatrul Național Cluj

Privește înapoi cu mânie

Privește înapoi cu mânie @ Teatrul Național Cluj

Privește înapoi cu mânie de John Osborne este una dintre creațiile dramaturgice definitorii ale secolului XX, având, la momentul premierei, un real efect transformator asupra teatrului englez și occidental. Jimmy și Alison Porter trăiesc într-o rutină problematică, marcată de ieșiri batjocoritoare ale bărbatului și de epuizarea constantă a soției sale în fața temperamentului sangvinic al acestuia, de care rămâne însă incontrolabil atrasă.

În noua montare a Naționalului clujean, Tudor Lucanu explorează și actualizează dinamica unei căsnicii profund disfuncționale, concentrând acțiunea piesei într-o pledoarie scenică împotriva abuzului, în formele sale fățișe sau, din contră, insidioase și subtile.

Astfel, spectacolul nu banalizează dezechilibrele de putere din cuplurile nefericite de ieri și de azi, ci, din contră, încearcă să le repună în discuție și chiar să le recalibreze cu mijloace performative și muzicale contemporane.

Privește înapoi cu mânie, de John Osborne

adaptare de Tudor Lucanu, după traducerea semnată de Any Florea și Nicolae Minei

regia: Tudor Lucanu

scenografia: Zsófia Gábor

muzica: Radu Dogaru

Distribuţia:

Jimmy: Tudor Jula

Cliff: Ștefan Dogaru

Alison: Ioana-Maria Repciuc

Helena: Cecilia Lucanu-Donat

Dl. Redfern: Ioan Isaiu

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România?

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută