Teatrul ACT
Regia: Alexandru Dabija
Costume: Maria Miu
Distribuția:
Marcel Iureș – Agamemnon Dandanache
Marian Râlea – Zaharia Trahanache
Dan Rădulescu – Nae Cațavencu
Alexandru Jitea – Ghiță Pristanda
Lucian Iftime – Ștefan Tipătescu
Oana Predescu – Zoe Trahanache
Ruxandra Maniu – Iordache Brânzovenescu
Iosif Paștina – Cetățeanul turmentat
Ionuț Moldoveanu – Tache Farfuridi
Teatrul ACT are bucuria de a prezenta publicului comedia „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, una dintre cele mai vestite satire ale moravurilor politice românești. În regia domnului Alexandru Dabija spectacolul aduce în prim-plan umorul, dar și mecanismele politice și sociale pe care textul le dezvăluie cu o luciditate surprinzător de actuală. Personajele și întâmplările binecunoscute capătă o nouă viață pe scenă, într-o distribuție de excepție, păstrând verva și ironia care le-au făcut nemuritoare.
❝ Rerum Novarum Cupidus.
Pentru mine, ca și pentru mulți alți locuitori ai acestor plaiuri, Caragiale este o muzică pe care o auzi din copilărie. O fredonez cînd merg singur, o citez în conversații, îmi sună în cap cînd citesc fraze și îmi place aproape gastronomic să o repet cu familia de prieteni. E ca și cum aș avea o familie de muzicieni și am cînta a mia oară o muzică pe care o adorăm și de care nu ne plictisim niciodată. E și ceva revoltă, mă revolt împotriva negustoriei generalizate care ne învață să dorim mereu ceva nou, detergenți, condimente, filme, filosofii, teniști, medicamente, piese de teatru, cîntăreți, parteneri sexuali, frizuri, poezii, mode, cîini, prieteni, șampoane. Mofturi! ❞ – Alexandru Dabija
O scrisoare pierdută este un spectacol produs de Sanador.
Selecție cronici:
Maniera în care Alexandru Dabija îl revalorizează pe Caragiale e inventivă, dar foarte ancorată în lucrarea canonică, subliniind filiațiile temporale ale unei actualități rezultantă a trecutului care-o explică. Zeflemeaua lui Caragiale e, în versiunea lui Dabija, și sarcasm fin. Oltița Cîntec în Observatorul Cultural
Spectacolul „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, regizat de Alexandru Dabija la Teatrul Act, cu Marcel Iureș cap de afiș, provoacă valuri de hohote – e, detașat, cea mai inteligentă comedie a actualei stagiuni de la prima punere în scenă – furnizând în același timp și motive de meditație care alungă orice râs. Rolurile de compoziție ale actorilor, nouă artiști de la instituții diferite, transformă distribuția într-o națională de teatru care ia ochii. Cucerește și auzul, grație unor campioni neîntrecuți ai rostirii scenice, de la orice sunet scos pe gură de Marcel Iureș. Horia Ghibuțiu în Publicistul
Părea greu să mai înfățișezi lumea Scrisorii pierdute…, după atâtea reprezentări memorabile într-un fel sau altul. Alexandru Dabija îndrăznește și – de ce să n-o spun? – reușește. Nicolae Prelipceanu în Viața Românească
Dincolo de plăcerea cu care am savurat fiecare secvență a acestui spectacol, în care surprizele se țin lanț deși știam în fiecare moment ce urmează, coeziunea echipei artistice este probabil cel mai bun exemplu de producție în care merită premiată întreaga distribuție, in corpore! Iar asta fără geniul „dirijorului” nu se poate face, oricât de talentați ar fi actorii! Jos pălăria, monșer! Radu Preda, blog Cronicar după ureche
Așa arată, pe scurt, scrisoarea lui Alexandru Dabija către contemporani, o esențializare a comicului celui mai mare dramaturg român ce dă amiralului mucalit de la Act ce-i al Amiralului, traducând împreună pentru mai tinerii lor concetățeni subtilul şi ambiguul caragialian care au străbătut nealterate istoria desenându-ne iureșul politic contemporan, ciocnind în cele din urmă un pahar de hohot amar peste toate nechibzuințele noastre de ieri și de azi, ținându-ne cu tălpile goale pe lama cu două tăișuri ce stă să ne taie iar craca între un fel românesc de a fi și un fel și mai românesc de a deveni ce-am devenit. Așa arată teatrul când un general al său dă milităria jos din pod. Luciana Antofi în blog personal
