O florăreasă londoneză, un profesor de fonetică foarte sigur pe el și un pariu: Henry Higgins susține că, dacă o învață pe Eliza Doolittle să vorbească „așa cum trebuie”, o poate prezenta în înalta societate fără ca nimeni să bănuiască de unde vine.
Așa începe „My Fair Lady”, musicalul lui Frederick Loewe și Alan Jay Lerner, inspirat de „Pygmalion” de George Bernard Shaw.
Numai că Eliza nu este tocmai eleva ascultătoare pe care și-o imagina Higgins. Are personalitate, replică și suficientă încăpățânare cât să-i dea profesorului serios de furcă. Lecțiile de pronunție se transformă într-un savuros duel între cei doi, iar pariul inițial începe să se complice.
Cu mult umor, personaje de care te atașezi și melodii care au făcut înconjurul lumii, „My Fair Lady” rămâne un musical la care râzi, pe care îl fredonezi și pe care îl revezi cu drag.
Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov
Distribuție
Alina Ichim – Eliza Doolittle (soprană)
Liviu Iftene – Henry Higgins (tenor)
Dan Popescu – Alfred P. Doolittle (bas)
Alexandru Aghenie – Colonelul Hugh Pickering (bariton)
Simona Manole – D-na Higgins (soprană)
Mugurel Oancea – Freddy Eynsford-Hill (tenor)
Cristina Roșu – D-na Pearce (mezzosoprană)
Anca Pănescu – D-na Eynsford-Hill (soprană)
Andromeda Nemeș – D-na Hopkins (soprană)
Cristian Dicu – Zoltan Karpathy (tenor)
Lucian Burlacu – Jamie (tenor)
Andrei Lucian Ionescu – Harry (bas)
Dorin Iuga – Lord Baxington (bariton)
Rodica Iuga – Lady Baxington (mezzosoprană)
Florin Grama – Cârciumarul (bariton)
Ion Tașcă – Majordomul (bas)
Luna Muramatsu – Solistă balet
Sergiu Giraţi – Solist balet
Echipa de producție
Dirijor: Mircea Holiartoc
Regia artistică: Anda Tăbăcaru
Scenografia: Celia Rizescu, Șerban Iuca
Dirijor cor: Dragoș Cohal
Coregrafia: Mihai Mândruțiu, Ioan-Dorin Coșeriu
Coordonator spectacol: Mihaela Panainte
Asistent coregrafie: Cristina Rotundu
Asistent mișcare scenică: Alexandra Scriminț
Regie scenă: Silvia Papadopoulos, Bianca Vlad
Sinopsis
Ca și miticul Pygmalion, Higgins acceptă celibatul pentru a se consacra definitiv preocupărilor sale creatoare. Deși militează în domeniul arid al foneticii, el face din deprinderea vorbirii corecte o artă care poate transforma o ființă omenească.
În „My Fair Lady” nu găsim în relația Eliza – Higgins, nici un moment de efuziuni sentimentale. Când Higgins și-a desăvârșit opera și Eliza urmează să-l părăsească, el îi spune simplu „M-am obișnuit cu tine… nu mă pot lipsi de prezența ta”. Este un atașament mai puternic decât iubirea, adesea trecătoare. Pe parcursul desfășurării dramatice, Higgins e distrat, dezlănțuit, metodic dar uneori despotic și brutal, chinuitor și chinuit el însuși – este omul în plin proces creator.
Eliza i se supune docilă, răbdătoare, ca un lut pe care Higgins îl modelează după propria-i voință. Uneori, exasperată, ea se revoltă, însă și materia este uneori rebelă în mâinile artistului, silindu-l la încordare, la efort.
Dacă într-adevăr, legătura dintre creator și creație este atât de de strânsă, de ce Shaw crede că Eliza îl va părăsi pe Higgins și se va mărita cu Freddy? Oare pentru că acesta este tragicul destin al creatorului: să se despartă într-o zi de opera pe care a zămislit-o și să creeze doar pentru alții?
Dacă opereta, prin esența ei reclamă un generic cu „happy-end”, „My Fair Lady” respectă finalul… fără final din piesa lui Shaw, lăsând sub semnul întrebării urmarea povestirii, și asta pentru „a ne despovăra de leneșa deprindere de a ne mulțumi cu formule gata făcute și cu vechiturile romanțioase ale stocului de happy-end-uri, care nu se potrivesc la orice povestire” – așa cum însuși dramaturgul sugera.
