ANIVERSARE | MILES DAVIS – Între ordine și haos

Între ordine și haos: reinventările lui MILES DAVIS

Multiple schimbări de macaz stilistic au marcat muzica secolului XX, fie că vorbim despre îmbrățișarea distorsiunii chitarei electrice la Bob Dylan sau metamorfozarea beatleșilor din băieți drăguți în mesageri ai avangardei experimentale din perioada hippie.

În anii ’80, un deceniu marcat de extinderea frontierelor muzicii pop prin intermediul MTV-ului și al videoclipurilor muzicale, Miles Davis diviza publicul și criticii prin realizarea coverurilor instrumentale după Cindy Lauper și Michael Jackson, atât dintr-o dorință sinceră de a rămâne relevant din punct de vedere cultural, cât și din aspirația de a demonstra abilitatea jazz-ului de a reconstrui cântece prin reorchestrări și improvizație.

De altfel, schimbarea este un concept ce îl însoțește pe Miles încă de la debut, căci aflat în prim-planul modificărilor stilistice ale jazz-ului pe tot parcursul celei de-a doua jumătăți a secolului XX, acesta țopăie cu entuziasm printre genuri, influențând felul în care muzica americană este produsă și consumată.

De la bebop la cool jazz

Acest șotron al lui Davis debutează în frenezia bebop-ului anilor ’40 și se termină cu îmbrățișarea esteticilor hip-hop în anii ’80, trecând cu ușurință prin cool jazz, hard bop, jazz modal, rock și funk. În timp ce complexitatea tehnică a execuțiilor bebop-ului poate fi asemuită ambuteiajelor constante din Manhattan, spațialitatea și relaxarea cool jazz-ului ne pot aminti de lejeritatea după-amiezilor petrecute pe coasta de vest a Statelor Unite.

În acest context, Davis pare că abandonează tempo-urile alerte din bebop, orientându-se către textură și culoare în cool, odată cu lansarea LP-ului Birth of the Cool, în 1957. Desigur, deși am fi tentați să vedem acești doi termeni în puternică opoziție, istoria muzicii ne învață adesea că lucrurile nu sunt atât de simple. Spre exemplu, cool jazz-ul încă folosește armonii din bebop, iar mulți muzicieni migrează constant între cele două lumi.

Kind of Blue și revoluția jazz-ului modal

Doi ani mai târziu, Miles își schimbă din nou cu brutalitate stilul, de data aceasta demolând întregul sistem de compoziție și improvizație, îmbrățișând sonoritatea  jazz-ului modal, pe albumul Kind of Blue. Astfel, dacă bebop-ul cerea modificări constante de tempo și armonie, jazz-ul modal înclina către explorare lentă, bazată pe game și moduri muzicale, oferind interpreților spațiu de joacă neîntrerupt de haosul ritmic și armonic.

Prezentând publiculului o accesibilitate crescută a genului, Kind of Blue popularizează primordialitatea atmosferei, tonului și spațialității, schimbând felul în care ascultătorii și publicul se raportează la sonoritățile jazz.

Bitches Brew și electricitatea unei epoci noi

Ne-ar fi foarte greu să separăm inițiativele artistice de contextul social, cultural și politic, așa că inovațiile lui Miles sunt strâns legate și de evoluția societății americane, aceasta experimentând schimbări majore după cea de-a doua jumătate a anilor ’60.

Eliminarea codului Hays de la Hollywood (un „manual de instrucțiuni” pus în aplicare în anii ’30, care implementa puternice îndrumări morale, interzicând conținutul de natură sexuală sau relații interrasiale), apariția contraculturii hippie, dar și dominația muzicii rock aveau să schimbe peisajul muzical inițiat de Miles. În plus, nu sunt de neglijat nici instabilitatea economică a țării, mișcarea drepturilor civile și popularizarea funk-ului.

În acest context, Davis se reorientează către muzică electrică, lansând controversatul și influentul LP Bitches Brew, în 1970. Astfel, compozițiile nu mai sunt construite pe baza schimbărilor de acorduri, ci pe baza celulelor ritmice, a repetiției și a transformări graduale.

Testând cu bună știință limitele jazz-ului, albumul pare că ne pune următoarea întrebare: cât de mult putem extinde genul până când devine în întregime altceva?

On the Corner și fragmentarea sunetului

Doi ani mai târziu, Miles lansează On the Corner, un album adesea neînțeles, ce îmbină percuția latină și ritmurile rock cu editări brutale de studio precum looping-ul sau tăierea benzilor audio, cuprinzând modificările aduse de muzica afro-americană și accentuând importanța pulsațiilor ritmice constante.

De altfel, dacă ascultăm Birth of the Cool și îl completăm cu On The Corner, diferența este brutală: texturile cool jazz devin colaje curajoase, iar armoniile controlate se metamorfozează în sunete ,,murdare” și improvizații haotice și colective.

În plus, o privire asupra societății americane ne demonstrează că schimbările muzicale au ilustrat și modificările unei țări complet diferite, optimismul și liniștea suburbiilor de după cel De-al Doilea Război Mondial fiind înlocuite cu stresul urban, neîncredere în politicieni și apariția culturilor experimentale și fragmentate.

Miles Davis în anii ’80: jazz, pop și mainstream

În anii ’80, Miles își încheie cariera cu albume precum You’re Under Arrest (1985), Tutu (1986) sau Amandla (1988), împrumutând tehnici de producție ce-l apropie de Phil Collins, Eric Clapton sau Michael Jackson. Cu o durată a cântecelor ce le apropie de piesele pop, albumele optzeciste ale lui Miles ne demonstrează încă o dată abilitatea sa de a jongla cu stiluri diferite, oferind o importanță crescută muzicii mainstream, trecută prin filtrele improvizației jazz.

Un cameleon al muzicii secolului XX

Într-o lună în care Miles Davis ar fi împlinit 100 de ani, ne aducem aminte de un cameleon al muzicii secolului XX, un muzician care s-a reinventat constant pe parcursul unei cariere de aproape jumătate de secol. Testând cu îndrăzneală limitele jazz-ului și gusturile publicului, Miles rămâne un icon al culturii americane și un exemplu de curaj, deschidere și excentricitate artistică.

Text de ALEX MUȘAT | MUZICĂ