VIDEODOME | “THE PROFESSIONALS” (1966, USA, r: Richard Brooks)

“THE PROFESSIONALS” (1966, USA, r: Richard Brooks)

Cu toate că, acum 60 de ani, aspira la statutul de blockbuster şi, mai mult, a fost nominalizat la Oscar în 1967 pentru regie, scenariu adaptat şi imagine, acest Western avea să fie intre relativ repede în umbră datorită faptului că, în 1969, a apărut “The Wild Bunch”, capodopera lui Sam Peckinpah, o horse opera care împărtăşeşte însă cu “The Professionals” suficient de multe teme comune (prietenie şi loialitate vs. individualism şi cinism, subiectivitatea justiţiei într-un Vest Sălbatic muribund ş.a.m.d.), încât să îl facă pe cel din urmă subiect de reevaluare.

Genericul şi scenele de început care introduc în scenă protagoniştii sunt suficiente pentru intui dimensiunea investiţiei într-un sperat succes la publicul larg, deoarece beneficiază de muzica lui Maurice Jarre (deja celebru pentru “Lawrence of Arabia” şi “Doctor Zhivago”), a fost filmat de către legendarul Conrad L. Hall în mare parte în Death Valley, în locaţii pe unde au trecut Randolph Scott în “The Walking Hills”, Gregory Peck în “The Gunfighter” şi Marlon Brando în “One-Eyed Jacks”, iar adaptarea cărţii “A Mule for the Marquesa” al popularului autor Frank O’Rourke (“The Great Train Robbery”), precum şi regia, sunt ambele semnate de către Richard Brooks, realizator nominalizat de opt ori la Oscar şi câştigător al unei statuete în 1961 pentru scenariul la “Elmer Gantry”.

În mod laconic şi fără a apela la farafastâcuri, Brooks ne face cunoştinţă cu cei patru protagonişti: grizonatul Robert Ryan (“Day of the Outlaw”), dă senzaţia a fi un aprig crescător de cai, Woody Strode (“Sergeant Rutledge”, “The Man Who Shot Liberty Valance”) ne este prezentat ca un temut bounty hunter, Lee Marvin (proaspăt câşigător de Oscar, Glob de Aur şi BAFTA pentru dublul rol din “Cat Ballou”, comedia Western din 1965) instruieşte o grupă de militari în utilizarea armelor automate, iar Burt Lancaster (“Gunfight at the O.K. Corral”) pare un fluşturatic ce umblă după femeile altora.

Plasarea acţiunii în anul 1917, în contextul Revoluţiei lui Pancho Villa (Revolución mexicana, 1910-1920) şi al apusului erei Vestului Sălbatic este interesantă şi conferă scenariului o profunzime nebănuită la un prim contact cu plot-ul, pentru că, aşa cum opina Michael D. Shaw în 2017 pe huffingtonpost.com,

“My feeling is that the bit about the end of the West was a metaphor for the whole 1960’s ethos of breaking barriers with civil rights, women’s lib, and other causes of the day. That is, it symbolized the end of an era – the era of repression.”… sau, după cum zice în film personajul interpretat de Jack Palance, “We stay because we believe. We leave because we are disillusioned. We come back because we are lost. We die because we are committed.”.

Dacă am face abstracţie de context, premisa acestei aventuri din Vest este simplă: un om de afaceri angajează câţiva experţi cu specializări diferite pentru a-i salva soţia din mâinile răpitorilor care o ţin sechestrată de cealaltă parte a graniţei. Rico (Lee Marvin), absolvent al Academiei Militare din Virginia, are în CV campaniile din Filipine şi Cuba cu Roosevelt’s Rough Riders şi, timp de ani buni, s-a aflat în preajma lui Pancho Villa ca specialist în armament şi tactică, mai vârstnicul şi ponderatul Hans (Robert Ryan), fost cavalerist, este un inegalabil îngrijitor (wrangler) şi îmblânzitor de cai (bullwhacker), afemeiatul Bill (Burt Lancaster) se dovedeşte a fi expert în explozibili, iar Jacob (Woody Strode), de origine apaşă (pentru rol, Strode s-a antrenat la tirul cu cascadorul şi actorul Richard Farnsworth), are reputaţia de a fi cel mai bun cercetaş şi căutător de urme din regiune.

De aici, filmul este structurat “professionally” în trei părţi, pe care le-am putea numi ‘drumul spre obiectiv’, ‘executarea misiunii’ şi ‘predarea capturii’, cu precizarea că misiunea aproape sinucigaşă pe care cei patru o acceptă este deopotrivă una de salvare şi de răzbunare pe Căpitanul Raza (Jack Palance – “Shane”, “The Lonely Man”), cel care a răpit femeia şi o ţine prizonieră în mijlocul deşertului, într-o fortăreaţă naturală bine păzită.

Cvartetul de mercenari trece frontiera şi îşi croieşte drum prin pustietate ucigând fără remuşcări orice localnic întâlnit (excesul de violenţă nu pare exagerat ţinând cont de faptul că în anii Revoluţiei Mexicane şi-au pierdut viaţa aproape două milioane de oameni), mai ales că în cazul lui Rico şi al lui Bill locurile încep să trezească amintiri (ex. episodul bătăliei de la Coyote Pass), iar în cel al lui Hans… întrebări aparent naive precum “What were Americans doing in a Mexican revolution?”, la care personajul interpretat de Lancaster îi răspunde ezitant: “Maybe there’s only one revolution, since the beginning. The good guys against the bad guys. The question is: who are the good guys?”.

Apropierea de linia ferată ce vine dinspre Mexico City indică proximitatea sălaşului celui considerat de americani un bandidos, iar incursiunea de salvare a soţei texanului interpretat de Ralph Bellamy, plănuită a se consuma cu un debut… bubuitor, care să sugereze un atac concertat din partea federales, ne aminteşte de Rambo, atunci când extermină singur o întreagă tabără inamică dintr-o ţară străină şi eliberează prizonierii de război, asta apropo de săgeţile cu explozibil ale lui Jacob.

Dincolo de operaţiunea în sine, problema se arată  a fi chiar femeia eliberată, revoluţionara Maria (Claudia Cardinale), care vrea să revină cu orice preţ alături de omul ei, dar care nu este consortul oficial.

Sau, după cum a sintetizat în mod adecvat Mike Massie pe gonewiththetwins.com,

“And the rescue is only the first half of the film – the remainder is an exciting mix of twists and turns and adventuresome panache as allegiances are broken, lies are uncovered, and no one is exactly who they appear to be. It all ends with a wickedly witty comeback and a grandly satisfactory outcome (not willing to take the darker path of the more morbid Westerns to come), marking The Professionals as a high point of ‘66.”. De fapt, abia spre final primim un răspuns la întrebarea ‘Cine sunt cu-adevărat băieţii buni?’, iar acesta e surprinzător de nuanţat pentru că simpatia spectatorului pentru o tabără sau alta influenţează decisiv modul în care va judeca fiecare personaj de pe ecran şi dacă sentinţa finală va fi de erou sau de nemesis.

“La Revolución is like a great love affair… La Revolución is not a goddess, but a whore. She was never pure, never saintly, never perfect.”, clamează banditul Raza şi, precum ideea de revoluţie, personajele din “The Professionals” nu sunt la rândul lor pure sau perfecte, fiindcă, de exemplu, nu Raza este răpitorul de care trebuie salvată femeia, aşa cum nici texanul nu e cel care îi trage pe sfoară pe mercenari, cum ar fi de aşteptat.

“The Professionals” rămâne în istoria genului ca unul dintre Western-urile şaizeciste care închide epoca abordărilor tradiţionaliste, iar tocmai în faptul că pare un Western de modă veche stă şarmul său, în pofida includerii de către Brooks a unor accente sporadice demitizatoare legate de migraţie, rasism sau ideologii de stânga, care se vor regăsi mult mai pregnant în Revizionismul anilor ’70 şi a propunerilor alternative de Western-uri grăbite să părăsească mainstream-ul definit de clasicele genului.

“The ironies of the film match the mood of the mid-sixties in that passing moment between the assassination of JFK and the escalation of the war in Vietnam. But there’s a strong enough mix of action, adventure, and character to make this story completely enjoyable today.”, a scris foarte just Ron Scheer în 2010 pe blogul Buddies in the Saddle.

Personajele lui Marvin, Lancaster, Strode şi Ryan nu sunt nişte oameni animaţi de idealuri nobile care vor să salveze câţiva sărmani recunoscători, ci patru bărbaţi deziluzionaţi cu un cinism exacerbat de o experienţă de viaţă întunecată acumulată în războaie mai mult sau mai puţin legitime, iar

“the fun part is watching these men in action. They size up the opposition like big-league talent scouts and leap into fights like linebackers eager to get off the benches. Brooks’ terse dialogue affects a certain degree of macho cool, but takes care not to become too cutesy, as would quickly become tiresome in ‘hip’ westerns. Some of the best material uses no dialogue at all… When the jeopardy looks real, we’re seeing true Hollywood ‘professionalism’.” (Glenn Erickson, dvdtalk.com, 2005).

Notă de final.

Richard Brooks avea să mai regizeze după “The Professionals” un singur film aparţinând acestui gen, “Bite the Bullet” din 1975 (scenariul original, bazat pe fapte reale, este scris tot de el), un Western de aventuri inedit al cărui acţiune se construieşte în jurul unei curse de cai, competiţie de anduranţă organizată de un ziar în care concurează, printre alţii, doi prieteni (Gene Hackman şi James Coburn, care înlocuiesc tandemul Marvin-Lancaster din “The Professionals”), odinioară voluntari în The Rough Riders (regimentul de Cavalerie înfiinţat în 1898 în timpul ‘Spanish-American War’), o fostă prostituată (Candice Bergen), un proto-punker rebel (Jan-Michael Vincent) şi un mexican (Mario Arteaga) pe care îl doare măseaua şi care ‘muşcă glonţul’… la propriu, împotriva unui grup de cowboy de diverse vârste care călăresc armăsari de rasă aflaţi în proprietatea arogantului bogătaş interpretat de către Dabney Coleman.

Am dat aceste informaţii pentru că merită să vă aruncaţi un ochi şi asupra acestui Western inedit.

Text de IOAN BIG | VIDEODOME