VIDEODOME | “BIO-ZOMBIE” (1998, r: Wilson Yip)
“I don’t want to be a zombie. I’d rather die.”, mărturiseşte cu ironie involuntară unul dintre protagoniştii acestui Spoof aflat la antipozii genului Horror, dărâmat de faptul că nu mai este capabil nici măcar să îşi facă un… selfie cu telefonul său ‘cool’. Iată că, după 20 de ani, a venit răspunsul extrem-oriental la clasicul din ’78 al a lui George A. Romero, “Dawn of the Dead”, semnat de Wilson Yip, cineast asiatic intrat mult mai târziu în atenţia publicului occidental prin franciza centrată pe stilul de arte marţiale Wing Chun, “Ip Man” (2008-2015), cu Donnie Yen în rolul principal. Să nu ne abatem însă de la subiectul principal.
Un om de afaceri chinez cumpără de la irakieni, ce sunt prezentaţi a fi mai tari ca americanii, o armă biochimică – acest ‘bio’ oferă, din păcate, singura justificare a titlului – mascată într-un ambalaj de băutură răcoritoare, dar devine, alături de însoţitorii săi, victima accidentală a efectului acesteia, mai exact oamenii sunt transformaţi în zombi ultra-agresivi.
O gardă de corp reuşeşte totuşi să scape, însă este acroşată pe şosea de doi tineri angajaţi într-un magazinaş de vânzări şi închirieri de filme-pirat pe VCD din mall-ul “New Trend Plaza”. În paranteză fie spus, e haios dialogul legat de Stephen Chow, vedeta din “Shaolin Soccer” şi “Kung Fu Hustle”, al cărui chip nu se vede pe copia plasată tocilarului… “Dacă vrei să vezi feţe [de actori – n.a.] du-te şi vezi filmul la cinema.”.
Revenind la poveste, cei doi, Woody Invincible şi Crazy Bee, a căror atitudine şi comportament jemanfişist aminteşte caricatural de Malcolm McDowell în scena din magazinul cu vyniluri din “A Clockwork Orange”, îi toarnă pe gât pentru a-l revigora tocmai sticla de “suc” toxic şi îl aduc în centrul comercial cu speranţa că vor scăpa nepedepsiţi pentru accident (mai ales că se aflau la volanul Jaguarului şefului lor). “No way, José”!
Începând cu agentul de pază din parcare şi băiatul de la Sushi-Bar, puţinii angajaţi şi patroni a magazinelor din mall rămaşi după program încep să fie transformaţi… nediscriminatoriu (mai ales după ce un bodyguard ajuns zombie blochează uşile de acces spre exterior), printr-un proces ‘fiziologic’ ce prezintă ca prime simptome o mulţime de pustule scârboase ce supurează continuu.
Pe măsură ce infecţia se răspândeşte rapid, atacând pe oricine a mai rămas în incintă, tandemul – un soi de Abbot şi Costello mai cretinei – se chinuie să supravieţuiască şi să îşi croiască drum spre ieşire în compania unui cuplu care vinde telefoane mobile şi a două lucrătoare într-un salon de cosmetică (pe una o cheamă Jelly, iar pe cealaltă… Rolls).
În ciuda similarităţilor plot-ului cu filmul lui Romero, “Bio-Zombie” nu îşi propune niciun moment să atace consumismul sau să contureze serios accente de satiră socială, mulţumindu-se cu menţinerea coerenţei însăilării de gaguri din care spectatorul rămâne cu scena respingerii zombies în toaletă folosind capacul de la veceu – scenă care se va regăsi ani mai târziu în excelenta comedie britanică “Stalled” din 2003 al lui Christian James -, monologul lui Bee încătuşat despre aspiraţiile caritabile a tandemului, zombie-ul ochelarist amorezat, protectiv şi plin de spirit de sacrificiu care îi oferă un cadou neaşteptat coafezei şi, incontestabil, ultimul sfert de oră care ne lasă hamletian cu o întrebare: a devenit Crazy Bee un zombie sau nu?
Altfel, un Zomcom non-Gore cu iz de joc pe computer complet lipsit de originalitate (ex. gagul impersonării unui zombie s-a văzut deja de nenumărate ori, de la “Redneck Zombies” până la “Shaun of the Dead”) dar inofensiv, tărăgănat şi voit pueril dar nu dezagreabil, lipsit de inspiraţie şi de resurse, dar interesant pe alocuri prin tuşele melodramatice sau soluţiile de mascare a sărăciei… eventual, bun doar pentru a introduce copiii şi pre-adolescenţii în multiversul zombie.
În plus, “Bio-Zombie” reprezintă un antemergător pentru ofensiva halucinant de consistentă din secolul XXI a asiaticilor împotriva Vestului în spaţiul cinematografiei cu zombies. Filmul a beneficiat chiar şi de un pseudo-remake pus la zi de fanii genului, “Bio-Cops” (2000), semnat de Steve Chang, care nu merită nici cea mai mică atenţie.
» Text de IOAN BIG | Videodome
