“A MAN ALONE” (1955, r: Ray Milland)
Cu toate că, până în anii ’50, a fost unul dintre cei mai preţuiţi actori din portofoliul Paramount, cu premiul de interpretare la Cannes, Oscarul şi Globul de Aur obţinute în 1946 pentru rolul din “The Lost Weekend” al lui Billy Wilder, precum şi prezenţe memorabile în filme semnate de Cecil B. DeMille, Alfred Hitchcock şi Fritz Lang, britanicul Ray Milland a jucat în lunga sa carieră în puţine Western-uri şi acelea mediocre, precum “California” (1947), “Copper Canyon” (1950) sau “Bugles in the Afternoon” (1952), iar aventurile lui pe tărâmul regiei de lungmetraje se pot număra pe degetele de la o mână.
“A Man Alone”, debutul lui Milland ca cineast, un Western, rămâne cu certitudine cel mai interesant dintre demersurile sale personale, mai ales că, prin abordarea minimalistă în care îşi foloseşte experienţa din perioada filmelor mute, anunţă îndepărtarea de stardom şi de colaborarea cu marile studiouri în favoarea televiziunii şi, mai ales, a proiectelor cinematografice independente realizate cu bugete mici de către companii de producţie noi înfiinţate sau restructurate, în cazul de faţă fiind vorba de unul dintre ultimele filme produse de Republic Pictures.
“A Man Alone” a fost filmat printre dunele de nisip din zona St. George din Utah, dar ni se sugerează că acţiunea se consumă în apropiere de rezervaţia Chiricahua San Carlos din Phoenix, Arizona, înainte ca Apaşii să fie deportaţi în Florida.
Hălăduind epuizat prin deşertul bătut de vânturi după ce s-a văzut obligat să curme suferinţa calului său grav rănit, un cowboy anonim între două vârste descoperă o diligenţă a căror pasageri au fost masacraţi (punerea în scenă aminteşte de Hitchcock prin succesiunea cadrelor cu păpuşa pe nisip şi a celui înfăţişând corpul fetiţei ucise în interiorul trăsurii) şi tot ce mai poate face este să galopeze spre cea mai apropiată aşezare pentru a anunţa cele întâmplate.
Doar că majoritatea localnicilor din orăşelul izolat de furtunile de nisip şi aflat în carantină datorită unei epidemii de febră galbenă ajung să îl considere chiar pe el suspectul principal pentru uciderea călătorilor.
Circumstanţele nu au cum să îl ajute pe solitarul pistolar (Ray Milland), care, ajuns noaptea în micuţa urbe, îl împuşcă în legitimă apărare pe ajutorul de şerif, ieşit din birt să lămurească situaţia, care comite imprudenţa de a scoate ameninţător pistolul în afara razei vizuale a necunoscutului, în timp ce acesta nu face altceva decât să-şi dea cu niste apă pe faţă.
Nou venitul, hăituit de cetăţenii depotrivă panicaţi şi furioşi, se refugiază în Bank of Mesa şi asistă involuntar la dialogul dintre bancherul Luke Joiner (Grandon Rhodes – “Streets of Laredo”, 1949) şi afaceristul Stanley (Raymond Burr – “Code of the West”, 1947), tandem care a angajat banda lui Clanton (Lee Van Cleef) pentru această afacere murdară… miza fiind suma de 63,000 de dolari transportată de diligenţă. Joiner, cuprins de remuşcări, este împuşcat de către Stanley şi Clanton în văzul străinului, iar lanţul de coincidenţe are drept rezultat că tot intrusul va fi cel blamat de către gloata credulă, mai ales că bandiţii alimentează continuu revolta prin intermediul răspândacilor.
‘Vinovatul de serviciu’ îşi găseşte în cele din urmă adăpost în pivniţa unei case locuite chiar de către şeriful oraşului (Ward Bond – “Johnny Guitar”, 1954), ţintuit la pat din cauza febrei, şi de fata sa Nadine (Mary Murphy – “Sitting Bull”, 1954), care află veştile despre întâmplările din urbe de la doctorul Mason (Arthur Space – “Fargo”, 1952), doar că nu prea le poate asocia cu acest necunoscut civilizat şi politicos, ce are o atitudine caracterizată de francheţe şi lipsă de ostilitate.
În fine, personajul lui Ray Milland are posibilitatea să vorbească – până atunci, nu a avut nicio replică – şi aflăm că raţiunea pentru care evită să se predea şi să-şi susţină nevinovăţia o reprezintă tocmai… reputaţia sa. ‘The man alone’ este faimosul outlaw Wes Steele, un om damnat să îşi perpetueze nedorita celebritate prin moarte, mai concret prin uciderea tuturor celor care îl provoacă la duel pentru a se salva pe sine însuşi…. temă care avea să fie, ulterior, tot mai frecvent întâlnită în Western-uri şi, evident, nu era una cu totul originală.
Până la “A Man Alone”, de exemplu, preţul plătit pentru notorietatea de a fi perceput ca ‘cel mai rapid pistolar’ a fost şi subiectul excelentului “The Gunfighter”, al lui Henry King, cu Gregory Peck în rolul maturizatului Johnny Ringo.
“The theme of the outlaw trapped by his reputation echoes The Gunfighter (1950) and prefigures Unforgiven (1992), while the readiness of apparently peacable crowds to form lynch mobs evokes Fury (1936) and The Ox-Bow Incident (1943).”, scria Anne Billson pe multiglom.com în 2012.
Revenind la povestea din filmul lui Milland, plecând de aici, aceasta evoluează interesant, pentru că, frământată de îndoieli, Nadine îi dă răgaz lui Steele până se întunecă să părăsească casa, dar nu se întâmplă asta, din cauza bătrânului suferind ce are nevoie de asistenţă şi pentru că tânăra ingenuă începe să îşi descopere simţăminte de… femeie adultă.
“What begins as a remarkably bleak and gritty Western noir eventually undergoes a remarkable metamorphosis and transforms into a rather standard melodrama – a Eugene O’Neill family drama in the American Southwest, as it were.” (Jonathan Lewis, mysteryfile.com).
Tonalitatea melodramatică se accentuează, dar nu într-un mod deranjant, pentru că se suprapune peste încercările lui Steele de a expune adevăraţii vinovaţi şi a răzbuna uciderea fetiţei din diligenţă, care împinge drama la frontiera cu tragedia într-o ultimă parte a filmului mult mai incitantă decât anunţa firul narativ, oarecum liniar şi simplu, care utilizează justiţia, corupţia, manipularea şi a opoziţia de interese individ-grup, ca elemente din eşafodajul anti-McCarthyist al unei speculaţii mai ample asupra compromisului şi a efemerului impact pe care îl are acesta în schimbarea cursului existenţei… ‘to do what is important and be prepared to admit a mistake’.
Deloc întâmplător, dar cu certitudine surprinzător, protagonistul acestei drame psihologice nu este Wesley Steele sau Şeriful Corrigan, nici verosul Stanley sau frustrata Nadine, ci însuşi mediul claustrofobic… plin de particule, un praf care pătrunde până în măduva oaselor omului care se regăseşte pe American frontier şi îl corupe transformându-l într-o creatură cenuşie şi lipsită de trăsături distinctive, îl erodează progresiv emoţional sau îl perverteşte din punct de vedere raţional.
“A Man Alone is an average but also entertaining western which whilst feeling a little experimental in places as Ray Milland turned his hand to directing still works. It serves up pretty much everything you expect from this sort of western; crooked businessman, nice guy gunfighter, a beautiful blonde to give us a love story plus of course some gun fighting and brawling. But its strength is that whilst you know there will most likely be a happy ever after ending you are never entirely sure who will end up biting the bullet when everything is brought out into the open.” (Andy Webb, themoviescene.co.uk).
Sigur că finalul lui “A Man Alone”, de o moralitate ireproşabilă din perspectiva corectitudinii politice, nu are cum să fie pe de-ntregul satisfăcător pentru cinefili, însă nu poate fi considerat un motiv suficent pentru a trece cu vederea acest Western offbeat, care merită şansa de a fi reevaluat.
Text de IOAN BIG | VIDEODOME
