Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 12/01/2026
Artă & Cultură / Teatru

Premieră Teatrul Mic: “Delta”, de Leta Popescu, în regia lui Alexandru Dabija

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Premieră Teatrul Mic: “Delta”, de Leta Popescu, în regia lui Alexandru Dabija Share Premieră Teatrul Mic: “Delta”, de Leta Popescu, în regia lui Alexandru Dabija
Premieră Teatrul Mic: “Delta”, de Leta Popescu, în regia lui Alexandru Dabija


Premieră Teatrul Mic: “Delta”, de Leta Popescu, în regia lui Alexandru Dabija

Cea mai recentă producție a Teatrului MicDELTA, care va avea premiera pe 14 şi 15 ianuarie, are la bază textul (In)corect, scris și montat de Leta Popescu la Reactor de creație și experiment din Cluj-Napoca. Având premiera în februarie 2020, (In)corect constituie ultima parte a trilogiei de regie Colaj, proiect inițiat de autoare în anul 2018.

Premieră Teatrul Mic: “Delta”, de Leta Popescu, în regia lui Alexandru Dabija

În regia lui Alexandru Dabija, DELTA propune o perspectivă proaspătă, profundă și actuală asupra modului în care ne raportăm la cei din jur și la noi înșine. Spectacolul devine o introspecție lucidă, traversată de ironie fină, care pune sub semnul întrebării granița fragilă dintre ceea ce este acceptabil și uman și ceea ce depășește limitele convenționale. Din distribuție fac parte: Ovidiu Niculescu, Liliana Pană, Tudor Aaron Istodor, Diana Cavallioti, Ana Bianca Popescu, Ilinca Manolache, Alexandru Voicu, Marian Olteanu şi Oana Iamandi.

Alexandru Dabija a creat încă o dată un spectacol extrem de actual, curajos și diferit. Cred în această echipă, în această trupă și cred că acest spectacol va avea o viață lungă. Spectatorii se vor regăsi în subiectele pe care le propune acest text și vor ieși „modificați” din sala de spectacol. Cred că această producție reprezintă o parte din ceea ce îmi doresc eu pentru repertoriul Teatrului Mic: texte contemporane valoroase și abordări moderne.” – Ștefan Lupu, managerul Teatrului Mic

Premieră Teatrul Mic: “Delta”, de Leta Popescu, în regia lui Alexandru Dabija

O comedie nostalgică, cu accente dulci-amare, DELTA surprinde o reuniune aparent banală în Delta Dunării, a unei familii extinse, context în care ies la iveală divergențele și conflictele dintre generații și tensiunile dintre nevoi și priorități – de la dificultăți financiare la frământări emoționale.

Construit ca un ansamblu de voci și perspective, spectacolul urmărește felul în care discursurile intime și cele publice se intersectează, se contrazic și, în cele din urmă, se erodează, dincolo de timpuri. Asemenea deltei, unde apele se amestecă înainte de a se vărsa în mare, spațiul dramatic devine unul al incertitudinii, în care noțiunile de corectitudine și adevăr capătă multiple sensuri.

Scenografia și costumele realizate de Ioana Pashca îmbină realismul cotidian cu simbolul și detaliul banal, transformând spațiul scenic într-un organism viu. Relațiile tensionate, judecățile pripite și tentativele eșuate de comunicare creează pulsul spectacolului, oferind publicului o experiență scenică marcată de umor, emoție și subtilitate.

Premieră Teatrul Mic: “Delta”, de Leta Popescu, în regia lui Alexandru Dabija

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută