La Secția Germană a Teatrului Național ”Radu Stanca” repetițiile sunt în toi pentru un nou proiect: “Nunta însângerată” de Federico Garcia Lorca, în regia lui Hunor von Horváth.
Avanpremiera noului spectacol va avea loc joi, 28 noiembrie, ora 19:00, în timp ce premiera e programată pentru vineri, 29 noiembrie, ora 19:00.
Distribuția noii producții include actori ai ambelor secții ale TNRS, iar din echipa artistică fac parte, printre alții, Hunor von Horváth – regizorul spectacolului, Andrei Dinescu – solistul trupei IMPEX și autorul muzicii originale a spectacolului, Adrian Sitaru – care semnează regia de film a spectacolului și Árpád Könczei – coregraf.
Cu aceștia din urmă am stat de vorbă despre cum prinde contur cel mai nou spectacol din repertoriul Naționalului sibian.
Hunor, care e marea supriză a spectacolului pe care-l montezi la Secția Germană a Naționalului sibian față de montările văzute până acum cu acest text?
Hunor von Horváth: În universul ficțional condensat în textul piesei ”Nunta însângerată”, Lorca a adus în discuție un aspect care ne afectează pe toți: trebuie să ne împăcăm cu rădăcinile noastre. Intriga piesei ne pune într-o situație în care trebuie să ne explorăm și să ne punem la îndoială propriile tradiții, obiceiurile locale și valorile europene și creștine.
Această tensiune între vechi și nou e la fel de veche ca umanitatea însăși, dar în vremurile noastre e mai interesantă ca niciodată. Pentru că are directă legătură cu dimensiunea politică a conservatorismului și cu implicațiile tradițiilor, dar și cu neoliberalismul, cu dorința de libertate ideologică. Ce este corect și ce este adevărat?
Această interacțiune și fricțiune între tradiție și modernitate produce surprize care ne bucură foarte mult în timpul repetițiilor. Lucrăm cu muzică populară și dansuri folclorice pe care nu vrem doar să le reproducem și să le ilustrăm. Explorăm adevărul acestor limbaje rurale pentru a provoca în public un dialog existențial între diferențele generaționale și sociale.
Piesa originală este plasată în zona rurală a Andaluziei, unde se pregătește o nuntă similară celei de aici, din Transilvania. Mirele a muncit din greu timp de trei ani pentru a cultiva o vie și urmează să se căsătorească cu tânăra femeie pentru a se elibera din ghearele mamei sale. Dar o umbră planează deasupra logodnei lor: femeia a avut o relație anterioară cu un alt bărbat. Leonardo, logodnicul ei de atunci, face parte din familia Félix, care i-a ucis pe tatăl și fratele mirelui. Fostul iubit, Leonardo, s-a recăsătorit și chiar are și copii, iar ucigașii au fost condamnați și își ispășesc pedeapsa în închisoare.
Întrebarea care se pune este: sunt instituțiile căsătoriei și justiției penale suficiente pentru a salva această situație? Complotul devine și mai interesant în actul al doilea, când aflăm că foștii iubiți încă mai au sentimente unul pentru celălalt. Poate părea banal, dar ”a avea sentimente unul pentru celălalt” e miezul problemei.
Pe de altă parte, limbajul lui Lorca este incredibil de bogat în descrierea iubirii și urii, și nu doar pentru personajele principale. Soția lui Leonardo e unul dintre personajele mele preferate din această dramă. Ea îi cântă un lung cântec de leagăn nou-născutului ei, în versurile căruia își exprimă toate suspiciunile și grijile care îi mișcă sufletul.
În aceste pasaje, piesa e teatru muzical pur, inspirat de entuziasmul lui Lorca pentru flamenco și folclorul andaluz, pe care îl transferăm în patrimoniul nostru cultural din România. Sângele curge în actul al treilea. Moartea se petrece la sfârșit. Titlul lui Lorca rezumă astfel succint o situație care spulberă așteptările publicului conservator și provoacă surpriză: faptul că o intrigă care se îndreaptă spre căsătorie se termină cu moarte.
Munca la acest spectacol a coagulat o echipă de profesioniști din diverse zone artistice. Cum speri să se reflecte aportul fiecărui artist în versiunea finală a spectacolului?
Hunor von Horváth: Avem nevoie de o echipă multidisciplinară care să cunoască tradițiile și folclorul românesc, dar și cele mai moderne forme europene de expresivitate tehnologică. Trebuie să studiem, să exersăm și să interiorizăm acest tip de muzică și dans din folclor. Avem o privire critică asupra materialelor, temelor și formelor pe care le folosim.
Fiecare persoană și fiecare cultură este complexă și frumoasă în același timp. Pentru a înțelege aceste forme complexe și arhaice, trebuie să le abordăm cu respect, pentru a le înțelege miezul existențial. Simpla imitare a artei și tradițiilor populare falsifică într-o mare măsură caracterul lor original și le denaturează. Trebuie să evităm generalizările în teatru pentru a nu cădea în capcana opiniilor simpliste și, prin urmare, în cea a ideologiilor. Trebuie să căutăm și să găsim subiectivitatea umanului în această provocare pentru a o actualiza în contextul nostru contemporan.
Pentru aceasta avem nevoie de specialiști care să protejeze și să iubească sunetul, forma și mesajul acestor expresii tradiționale ale pământului și ale grupurilor etnice. Pe de altă parte, ne vom ocupa de acest material folcloric și îl vom plasa în timpul și contextul nostru. Prin urmare, avem nevoie și de specialiști pentru practicile estetice ale prezentului. De aceea avem în echipă coregrafi și muzicieni care cunosc și cultivă ambele dimensiuni.
Combinăm vechiul cu noul fără să trădăm sau să simplificăm nimic. Vom contrapune aspectul rural și arhaic al unei comunități sătești, lucrând într-un mod foarte modern, folosind mai multe dispozitive multimedia, cum ar fi lumina, sunetul și video. Aducem împreună mijloace de expresie și limbaje formale vechi și noi, creând astfel o fricțiune care are un caracter dramatic, dar care se apropie și de realitatea noastră românească într-o manieră deopotrivă comică si eclectică.
De exemplu, în cluburi techno foarte moderne, cu design de sunet, lumină și video, ascultăm (proto)manele care provin din cultura populară și dansăm pe ele cu pași care vin din tradițiile străbunicilor noștri.
Andrei, cât de interesant sună pentru un muzician de muzică lăutărească alăturarea pe care o propune noul proiect în care ești implicat la Sibiu: Lorca, etnia romă, muzică și teatru?
Andrei Dinescu: Crearea muzicii pentru teatru e un “fenomen” ce a apărut de câțiva ani în viața mea și este un mare cadou, având norocul să colaborez cu regizori și artiști care sunt impresionant de pasionați de ceea ce fac și extrem de documentați, intelectuali veritabili, “cu greutate”, care deși sunt tineri, mulți cu vârste sub 40 de ani sau chiar sub 30, prin seriozitatea lor îmi amintesc de prietenii bunicilor mei. În sensul bun. Ambii erau profesori universitari specializați în literatură universală.
Această “religie” – Umanismul – a supraviețuit se pare și există într-o formă contemporană de calitate și în Romania! Sunt extrem de recunoscător pentru că am multe de învățat din “lumea teatrului” de astăzi. Acum 15 ani când am fondat formația “Steaua de mare”, devenită apoi IMPEX, am avut de la început acest scop de a aduce împreună lumi muzicale diferite.
Observând faptul că discriminarea culturii rome se manifestă mult prin această ură pe manele, adică muzica romă contemporană, unul dintre efecte fiind această “prăpastie” dintre muzicienii non-romi și lăutari, în sensul în care foarte rar aceștia colaborează în mod direct.
Ce “surpriză” să aflăm că Federico Garcia Lorca, venind din lumea muzicii clasice, era interesat și el de muzica și cultura acestei etnii! România are această istorie multi-etnică, fapt care merită conștientizat ca fiind un mare avantaj pentru noi toți, identitatea noastră poate fi una bogată, eclectică, dacă reușim să ne uităm cu măcar un pic de curiozitate în jur – chiar în apropierea noastră!
Adrian, spuneai într-un interviu că nu ai îndrăznit să abordezi în teatru texte clasice. Faptul că Hunor von Horváth te-a cooptat în proiectul său care vizează un text clasic crezi că v-a modifica felul în care te raportezi la ele?
Adrian Sitaru: Nefiind regizorul spectacolului, nu contrazic ce am spus mai demult. Dar a lucra îndeaproape cu un alt regizor care este specializat pe teatru, cred că mă va ajuta enorm și-mi va modifica felul de a mă raporta în viitor la un eventual text clasic. Întrebarea vine într-un moment în care încă nu am apucat să lucrăm împreună la propriu pentru acest spectacol, de aceea nu m-aș hazarda să spun mai multe în acest moment.
În spectacolele pe care le-ai semnat până acum ai fost interesat mereu și de modul în care publicul urmărește un spectacol. Se va regăsi acest interes și în producția de la Sibiu?
Adrian Sitaru: Nu doar în spectacole, cred că este un deziderat și în filmele pe care le fac această încercare de a pune spectatorul în pielea personajelor. Prin urmare, cred că voi căuta asta în mod natural. Camera de filmare, împreună cu cel din spatele ei, poate că vor deveni un personaj extra-text care, cine știe, va descoperi alte personaje și povești, altfel invizibile pentru spectatorii din sală.
Domnule Könczei, vă întoarceți la Naționalul sibian în calitate de coregraf după mai bine de 20 de ani de la ultima colaborare. Ce v-a convins să acceptați această propunere?
Árpád Könczei: Așa este, revin la Teatrul Național ”Radu Stanca” după 21 de ani. În anul 2003 am participat ca coregraf la spectacolul ”Gândacii”, în regia lui Gábor Tompa. Prezenta invitație a fost făcută de Hunor von Horváth și am acceptat cu drag din două motive. În primul rând, până în prezent am fost co-creator de două ori, am compus muzică și coregrafie la ”Nunta însângerată”, deci acest subiect este interesant și fascinant pentru mine. În al doilea rând, îmi place Sibiul și îmi place direcția artistică a Teatrului Național ”Radu Stanca”!
Cât de bine sunt puse în valoare calitățile dvs. de coregraf și interesul pentru folclor în viziunea regizorală propusă de Hunor von Horváth pentru ”Nunta însângerată”?
Árpád Könczei: Hunor von Horváth a văzut spectacolul ”Lăutarii”, pe care l-am regizat și prezentat în anul 2013. Acesta e motivul pentru care acum s-a gândit la mine și m-a cooptat în echipă.
Ca să împrospătez memoria celor care au văzut acel spectacol și ca să le ofer câteva idei celor care nu au avut ocazia să-l vadă, o să fac apel la rândurile scrise de Oana Stoica în Dilema Veche despre ”Lăutarii”: “Surpriza cea mai puternică a Festivalului Atelier a venit din partea spectacolului Lăutarii, regia şi coregrafia Árpád Könczei, o producţie a Ansamblului Profesionist de Dansuri Háromszék din Sfântu Gheorghe. În mod concret, este vorba despre perceperea folclorului ca o formă de artă fixată, de patrimoniu, fără elemente inovative sau valenţe contemporane. Lăutarii desfiinţează aceste preconcepţii. Coregrafia se supune unei regii care construieşte detaliat, cu mult umor, ironie şi autoironie, o sinteză de mental colectiv, nu una abstractă, ci vie, care are suculenţa unor caractere realiste. Starea de beţie, în continuă agravare, se materializează în pasaje alternative de euforie şi lentoare: competiţia coregrafică, muzicală, dar mai ales alcoolică, muzicanţii care cântă în timp ce dorm, sau senzaţia de dilatare a timpului, care încetineşte percepţia timpului. E o reinterpretare teatrală a tradiţiei, care valorizează un patrimoniu cultural, dovedindu-i contemporaneitatea la nivel performativ, chiar şi într-un peisaj spectacular hiperconceptualizat.”
De asemenea și Iulia Popovici a scris la vremea aceea despre spectacol: ”De pildă, probabil că de bună-voie şi nesilită de condiţia de jurat, nu m-aş fi dus niciodată să văd un spectacol (Lăutarii/ A banda, în cazul dat) al Ansamblului de Dansuri Háromszék, fiindcă noi, intelectualii suntem educaţi social să dispreţuim arta populară tradiţională, iar Háromszék e, formal, un grup folcloric (deşi ştiam că Árpád Könczei e un coregraf foarte apreciat în comunitatea culturală de limbă maghiară). Şi aş fi ratat una dintre cele mai încântătoare experienţe posibile de spectator. Nu e puţin lucru ca într-un festival de teatru experimental, una dintre marile descoperiri să fie expresivitatea scenică şi potenţialul de comunicare ale recontextualizării unor forme artistice tradiţionale.”
Prin urmare, Hunor mi-a cerut să descompunem folclorul, dansul tradițional, și văd o mare fantezie în asta. Așa că abia aștept întâlnirea cu actorii.
INTERVIU DE RĂZVAN SĂDEAN, apărut în revista Zile și Nopți Sibiu, nr. 19, 1-15 noiembrie 2024
