¡Ole! pentru ilustratori
Clubul Ilustratorilor ne prezintă la Institutul Cervantes din București o expoziție plină de imaginație, inspirată de cultura hispanică.
Am fost la vernisajul expoziției Povestind în imagini hispanice, deschisă până pe 16 martie, la Institutul Cervantes din centrul șic al Capitalei, și m-am desfătat vizual cu lucrările create special de 25 de artiști români, membri ai Clubului Ilustratorilor, pentru a înfățișa legăturile lor cu spațiul cultural hispanic.
Povestind în imagini hispanice e impresionanta expresie a modului în care membrii Clubului Ilustratorilor, aflat în al 19-lea an de notabilă existență, au ales să formuleze răspunsuri grafice la întrebările „Ce înseamnă Spania și culturile de limbă spaniolă pentru tine? Ce imagini rămân după ce închizi ochii și nu mai știi dacă ai văzut, ai citit sau ai auzit despre Spania și culturile hispanice? Ce vezi, ce auzi, ce simți?”.
Artiștii care au expus ilustrează cu imaginație și har faptul că „simțirea hispanică e peste tot: în literatură, limbă, muzică, artă, natură. Înseamnă Lorca, dar și Borges, înseamnă «mi corazón», dar si Arte poética, tango-ul din Argentina, dar și «pasiunea dureroasă, universală, esențială» a limbii spaniole, trandafirii roșii, volanele, ¡Ole! și, neapărat… Infantele. Nu rămâne nimic în care să nu fie, măcar puțin, o rezonanță culturală spaniolă, hispanică”.
Încă de la intrarea în Sala de expoziții de la Cervantes, îți cad ochii pe tălmăcirile grafice ale unor stări trăite de Stela Lie:
„Pentru mine, Spania înseamnă Madrid și Don Quijote. Iar din Madrid, pe lângă străzile largi, Prado și limba repezită de pe stradă, Grădina Botanică. Mi-a plăcut mult grădina, lumina zilei în care am vizitat-o. Știu că azulejos sunt o emblemă a Portugaliei, dar nu e mai puțin adevărat că le-au luat de la spanioli în secolul XVI, când Sevilla era albastră. Îmi place lumina albastrului Azulejos”.
Ceva mai încolo, viziunea Irinei Dobrescu:
„M-a inspirat cultura spaniolă în ilustrarea acestei cărți, am încercat să redau atmosfera orășelelor meridionale, cu străduțe unde îl poți întâlni pe Don Quijote și cu ferestre în care o poți admira pe Dulcineea, iar descoperirea dispariției stelelor, în imaginația mea, este făcută de către nimeni alții decât de Velázquez, Goya, Miró, Picasso și de către Dalí, din atelierul lor comun de unde pictau pe tema Portret cu stele”.
Iar pe un perete întreg se joacă Veronica Neacșu:
„Îmi închipui Spania în culori calde, galben, roșu, portocaliu, ocru, culori de pământ și de soare. Totuși, am ales să ilustrez ceva fantastic, inventat, șase legende spaniole pe care le-am putut desena în stilul meu de desen linie simplă, monocromă, pe carton decupat”.
Ilustrația mi-a oferit încă din copilărie chei de înțelegere a universului livresc.
Nu mai zic, mă dădeam în vânt și după ilustrațiile din reviste ca Arici Pogonici, Cravata Roşie, Luminiţa, Cutezătorii, desenele fiind mai bune decât conținutul scris, sau după benzile desenate, cu membrii trupei Beatles luând, ironic, chipul unor personaje istorice de la noi, ceea ce, desigur, eu nu știam pe atunci.
Text de HORIA GHIBUȚIU | JURNAL DE BUCUREȘTEAN
Citește mai multe articole din ARTĂ & CULTURĂ.
