Mariana Cămărășan este o regizoare de teatru cu o carieră vastă și influentă în lumea artistică din România. Spectacolele sale variază de la cele clasice, cum ar fi ,,Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, la producții contemporane îndrăznețe precum ..Singularity”. În acest interviu, Mariana ne împărtășește din experiența creării spectacolului ,,Idolul și Ion Anapoda” care se va juca pe scena Teatrului Sică Alexandrescu, în 16 octombrie.
Ce te-a inspirat să alegi să montezi spectacolul ,,Idolul și Ion Anapoda”?
MARIANA CĂMĂRĂȘAN: Candoarea – ,,Omul e un animal tare curios, cu inima ca o morișcă în bătaia vântului.” – și mai ales oamenii. Idolul și Ion Anapoda este unul din textele sensibilității mele, un text păstrat în suflet până și-a întâlnit actorii.
E o țesătură de lucruri care se determină reciproc și într-un moment de grație se leagă: Oana Pellea – o generăleasă Madam Stăvăr, plină de pasiune, Cristina Casian – o Mioara îndrăgostită, George Rotaru Valter un sentimental, Richard Bovnoczki un om ANAPODA și Florina Gleznea – un copil al nimănui, Frosa, IDOLUL din VIS de care n-ai cum sa nu te îndrăgostești odată ce i-ai descoperit sufletul.
Mi-am dorit să montez acest text de pe vremea când lucram într-o mare centrală termoelectrică și visam să fac teatru, de pe vremea când citeam în pauze, la cota 8 metri, printre instalații uriașe și vise mult mai mari – mari cât un suflet de copil.
Cum ai abordat procesul de adaptare a textului original pentru spectacol? Au fost schimbări semnificative în poveste sau în personaje?
MARIANA CĂMĂRĂȘAN: Spectacolul poartă, ca în toate creațiile pe care le semnez, amprenta autentică a actorilor cu care lucrez. Un personaj creat de un actor e un om – într-o condiție cu totul specială… Descrierea lui cuprinsă e în cuvintele care constituie textul, dar abia în scenă prinde viață.
Procesul este unul de descoperire, descoperim în noi în imaginarul nostru, în viață, și da, în cuvinte – ceva cu totul aparte. Textul nu dă niciodată o imagine fixă nici a situației și nici a unui caracter. Aș putea spune simplu: Da. Dar de fapt nu sunt schimbări ci perspective, iar actorii sunt ființele acelea minunate care văd și transpun ceea ce văd.
Care își iubesc – în acest caz chiar își adoră personajele. Nu ceea ce au creat, ci ceea ce au descoperit, nu atât de mult ceea ce sunt fiecare dintre ei, ci mai ales ceea ce sunt ceilalți. E o trupă care se bucură de fiecare întâlnire. E o mare bucurie această distribuție.
Povestea lui Ion Anapoda este una care poate să aibă rezonanță în societatea de astăzi. Cum ai reușit să aduci în prim plan aceste aspecte actuale ale piesei?
MARIANA CĂMĂRĂȘAN: Sufletul e universal. Iubirea aparține tuturor timpurilor.
Care au fost cele mai mari provocări în procesul de regizare a acestui spectacol și cum le-ai depășit?
MARIANA CĂMĂRĂȘAN: Încă mai cred că acest spectacol îmi va supraviețui. E mare lucru că mai sunt în viață. Atunci când l-am creat, eram pe marginea unei prăpăstii. E o mare bucurie ca spectacolul are viață. Și că-l mai însoțesc încă.
Cum a fost procesul de lucru cu actorii?
MARIANA CĂMĂRĂȘAN: Cel mai frumos vis pe care ți-l poți imagina ca regizor.
Poți să împărtășești cu noi o experiență sau un moment special din timpul repetițiilor?
MARIANA CĂMĂRĂȘAN: Spectacolul este o creație colectivă. La el au participat doi mari actori și prieteni ai trupei – István Téglás si Toma Dănilă. Gândul meu bun îi însoțește de multe ori. Le datorez mult.
Un mesaj pentru spectatorii brașoveni.
MARIANA CĂMĂRĂȘAN: Iubiți-vă! Sunteți minunea lui Dumnezeu.
