Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 11/02/2023
Lifestyle

Valentine’s Day: tipicuri, datini, eresuri

Horia C. Deliu De Horia C. Deliu
Comentarii Valentine’s Day: tipicuri, datini, eresuri Share Valentine’s Day: tipicuri, datini, eresuri
Valentine’s Day: tipicuri, datini, eresuri


Valentine’s Day: tipicuri, datini, eresuri

După o lungă, prea lungă perioadă de opreliști absurde din perioada de dinainte de’89, când dictatura se opunea cu vehemență la tot ce venea din Occident, vremurile s-au schimbat. Acum sunt la modă multe obiceiuri populare de sorginte vestică, agreate de majoritatea românilor, indiferent de vârstă.

Omagierea Iubirii

Pe 14 februarie, în miez de ”Furar” geros, sosește galonatata Sărbătoare închinată Iubirii: “Valentine’s Day” – ”Ziua Mondială a Îndrăgostiților”. Este un prilej minunat pentru cei ce se iubesc să-și exprime sentimentele reciproce de afecțiune și stimă, să-și facă daruri şi să petreacă ceasuri bune într-o ambianță romantică.

Avem mulți dintre noi parte de o Zi specială, care pe lângă șarmul și puritatea ei, aduce și beneficii financiare marilor lanţuri comerciale, unităților HORECA, florăriilor etc., toată lumea fiind mulțumită. Ofertele pentru distracție și shopping curg, puțini cavaleri rezistându-le gândindu-se la alesele inimilor.

Valentine’s Day: tipicuri, datini, eresuri

Există mai multe legende legate de Ziua Iubirii și simbolul ei, ce datează din vremuri îndepărate, căpătând importanţă odată cu trecerea timpului. Se spune că ar fi existat un preot pe nume Valentin, ce binecuvânta cuplurile în secret, dorindu-le prosperitate și fericire. Numai că, procedând așa, a încălcat legea dată de Împăratul Claudius care interzisese căsătoriile. Ca atare, inocentul slujitor al Domnului avea să ajungă la închisoare, în prealabil refuzînd să se închine zeilor păgâni.

Aflat în temniță s-a imprietenit cu fiica gardianului, pe care a convins-o să creadă în Dumnezeu. În ziua execuției sale (pe 14 februarie 269) Valentin a scris o scrisoare de dragoste fetei temnicerului, pe care însă nu a semnat-o. Dar toți au știut cine era autorul…

Primele momente când data de 14 februarie a devenit ”Valentine’s Day” și a început să fie omagiată Iubirea s-au semnalat în secolul al XIV-lea, atunci când au apărut cele dintâi scrisori de dragoste, nevinovate bileţele de amor semnate, ”Valentine”.

Valentine’s Day: tipicuri, datini, eresuri
Scrisoare de dragoste din februarie 1477

Tradiții pe Mapamond

Pe Glob, Sărbătoarea Iubirii se bucură de multă atenție, iar persoanele care țin cont de ea se străduiesc să-și exprime afecțiunea în cele mai diverse moduri, ținând firește seama de obiceiurile, tradițiile locale, de diferențe sociale, culturale, religioase.

Nota comună vizează schimbul de felicitări, de cadouri, buchete de flori, plus petreceri romantice, sesiuni de cumpărături, vizionari de spectacole sau mici vacanțe.

Febra evenimentului se simte cu câteva zile înainte, atingând apogeul pe 14 februarie an de an. Este o plăcere să vezi magazine decorate cu obiecte care simbolizeaza dragostea, cum ar fi trandafiri, imagini ale lui Cupidon, baloane în formă de inimă, dulciuri… tematice. Mai ales ciocolată fină. Multă ciocolată!

Valentine’s Day: tipicuri, datini, eresuri
Il Sodoma – Cupid in a Landscape

Fiindcă vorbim despre Tipicuri, datini, eresuri, trebuie să precizăm că în diferite țări există tradiții pitorești. Unele curioase. De plidă, în Danemarca, bărbații oferă iubitelor ghiocei presați. Alții trimit o scrisoare cu câteva versuri de dragoste, dar nu o semnează decat cu puncte… puncte; câte unul pentru fiecare litera a prenumelui. Destinatara care ghicește cine este autorul va fi recompensată cu un sărut și un… ou roșu de Paște!

Un alt obicei nostim s-a perpetuat în Țara Galilor. Cavalerii înamorați oferă aleselor dragi câte o… lingură din lemn sculptată în formă de inimă! De asemenea, poate fi dăruită și o cheie făcută artizanal dintr-un arbust de esență tare, având semnificația: “Tu îmi deschizi inima”. Este o ilustrare originală a zicalei ”A rămâne ca de lemn”, cu sensul că persoana în cauză va ”înlemni” din pricina surprizei și a emoției plăcute.

Valentine’s Day: tipicuri, datini, eresuri
Linguri din lemn sculptate în formă de inimă

În anumite localități din Italia se păstrează o altă tradiție frumoasă: perechile care urmează să se căsătorească în acel an e bine să-si anunțe logodna chiar de ”Valentine’s Day”.

Japonia, cunoscută și ca ”Țara Soarelui Răsare”, are și ea tot soiul de datini privitoare la ”Ziua Îndrăgostiților”. Numai că aici evenimentul este celebrat de… două ori pe an. Prima dată pe 14 februarie, când femeile fac daruri… bărbaților (!!!), iar a doua oară peste o lună, pe 14 martie atunci când se inversează rolurile. Cel mai popular dar în Japonia este ciocolata, iar multe femei nipone consideră că dovada dragostei o reprezintă ciocolata preparată în casă, mai puțin cea cumpărată din magazin.

În Taiwan, ”Ziua Îndragostiților” este sărbătorită atât pe 14 februarie, cât și în ziua a șaptea din luna a șaptea (după tradiția chineză), ambele date fiind la fel de importante. Barbații cumpară buchete de trandafiri, aceste flori având anumite semnificații, în funcție de culoare și de numar: un trandafir roșu înseamnă “Tu reprezinți singura mea dragoste”, 99 de trandafiri semnifică “Iubire pentru totdeauna”, iar 108 trandafiri – o cerere surprinzătoare: “Casătorește-te cu mine”!!!

Valentine’s Day: tipicuri, datini, eresuri

Mai nou, a devenit o adevărată modă în întreaga lume, ideea de a-i oferi persoanei dragi, de ”Ziua Îndrăgostiților”, un talisman. Noțiunea este de origine arabă și a avut inițial sensul de „taină”. Amuleta reprezintă un mic obiect de podoabă care aduce noroc purtătorului, apărându-l de primejdii. Sunt câteva talismane celebre care datează din vechime: Pecetea lui Solomon, Sigiliu lui Venus, Cornul Abundenței, Potcoava, Inimioara, Peștele.

Tradiția spune că trebuie să se poarte odată pe zi doar un singur talisman. Dacă sunt două, unul îl …anulează pe celalalt! Darul acesta special nu se împrumută, nici vorbă de a fi înstrăinat, deoarece va aduce ghinion persoanei care l-a deținut!

Există felurite asemenea mici daruri, unele prețioase. Foarte răspândiți sunt ”Ochii fericirii”, alcătuiți din onix, omagiu ochilor iubitei, care se spune că aduc bucurie în dragoste.

Locuitorii Egiptului Antic purtau un fetiș ce reprezenta un pește, ca garant al unei căsnicii fericite. Talismanul în formă de inimă a fost și a rămas simbolul iubirii universale, pentru că e considerat lăcașul sufletului.

Imaginea potcoavei a reprezentat încă din perioada romană o podoabă de preț ce trebuia să ajute viitoarele soții să rămână însărcinate și să aducă pe lume copii sănătoși.

Sigiliul lui Venus constituia un cadou reciproc al îndrăgostitilor. Pe vremuri imaginea era desenată pe câte un pergament și era luat în călătorii pentru a purta noroc.

Valentine’s Day: tipicuri, datini, eresuri
Sigiliul lui Venus

Oricare ar fi semnificațiile ”Zilei Îndrăgostiților”, la noi și prin lume, farmecul obiceiului este inefabil, 14 februarie reprezentând o dată specială pentru oricine iubește.

Dar să nu uităm că există și în România un personaj ce întruchipează Simbolul Iubirii. Peste zece zile, în 24 februarie, avem o Sărăbătoare neaoșă, numită ”Dragobetele”.

Horia C. Deliu

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută